Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Căprioarele din Serbia trec graniţa fraudulos spre insula Şimian

Publicat in Adevarul, duminică 7 iunie 2009 ·

Pe timpul nopţii, zgomotul maşinilor de pe malul sârbesc, îndeamnă căprioarele şi porcii mistreţi care vin să se adape la Dunăre, să se arunce în apele fluviului şi să înoate până în Insula Şimian. Aici însă, cad pradă vânătorilor, pescarilor sau a simplilor localnici din Şimian.

În ultima perioadă de timp, pe insula Şimian au apărut tot mai multe animale sălbatice, în special căprioare şi porci mistreţi. Conform declaraţiilor directorului adjunct al Muzeului Regiuni Porţile de Fier, Gabriel Crăciunescu, animalele trec Dunărea înot de la sârbi, speriate de zgomotul străzii. „Animalele sălbatice care se aventurează pe timpul nopţii în apropiere de malul sârbesc, se sperie de zgomotul autovehiculelor şi se aruncă în apele Dunării. Aşa ajung în insula Şimian. Am văzut aici atât căprioare cât şi porci mistreţi”, a declarat Gabriel Crăciunescu.

Animalele şi păsările, victime sigure

Dacă nu se întorc pe malul sârbesc în câteva zile, tot la adăpostul nopţii, animalele cad pradă localnicilor din Şimian care vin aici pe timpul zilei să-şi muncească pământul, sau chiar pescarilor ce pescuiesc în apropierea malurilor insulei. „Cel mai probabil, aceste animale cad pradă oamenilor ce deţin terenuri în insulă, sau a pescarilor ce se abat în apropierea malurilor insulei. Mulţi ştiu că în insulă se găsesc din belşug raţe sălbatice, iepuri, fazani, dar şi căprioare şi porci mistreţi. Acestea din urmă mai puţin, dar totuşi sunt”, a mai specificat Crăciunescu. Cel mai prolific anotimp din acest punct de vedere, atât pentru pescari cât şi pentru localnicii din Şimian, este iarna. În sezonul rece, aici se adună şi cârduri de lebede ce se retrag în acest ostrov pentru a ierna. Asta datorită faptului că insula se află sub un climat blând, mediteranean. Nici în sezonul estival, insula nu duce lipsă de astfel de intruşi.

„Ar trebui să se găsească o pos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 28 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 28 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 47 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°