Un bătrân a fost agresat aseară, în staţia Piaţa Unirii, de unul dintre conductorii metroului.
A fost nevoie de intervenţia unor călători pentru a aplana conflictul, deoarece agenţii de pază stăteau şi priveau. Totul a pornit după ce conductorii au anunţat, în jurul orei 23.10, o staţionare de 13 minute, pentru trenul care se îndrepta către depoul IMGB. Călătorii au fost nemulţumiţi de decizia conductorilor. „ Nu se justifică această staţionare, pentru că nu este ultimul metrou”, a declarat Alexiu Ana, o tânără care mergea către Piaţa Sudului. “În plus, din cauza staţionării, nu o să mai prind autobuzul”, a adăugat tânăra.
Bătrânul a fost singurul care le-a atras in mod direct atenţia conductorilor. “Noi suntem cei care vă plătim. Nu vă respectaţi călătorii”, a strigat acesta. A urmat apoi un schimb de replici, timp în care bâtrânul a fost împins de unul dintre conductori.
„Nu ni s-a semnalat acest incident, iar staţionarea metroului este justificată. Ultimul metrou pleacă la ora 23.00 de la capetele de linii şi staţionează în staţiile în care se schimbă magistralele”, a declarat Mariana Petre, director comunicare Metrorex.