Ce să fie clasa de mijloc? Ceva care nu este nici clasa săracilor, nici cea a bogaţilor. Adică, acea categorie de oameni care nici nu trăiesc de pe o zi pe alta, dar nici nu au ajuns la acea autosuficientă bunăstare care se numeşte huzur. Tocmai pentru că nu au ajuns să aibă tot ce şi-ar dori (sînt motivaţi), şi pentru că sînt scutiţi de grijile traiului de zi cu zi (dispun de mijloace), ei sînt cei care iau iniţiative " adică fac lumea să se mişte (au făcut Revoluţia Franceză, dar, de asemenea, l-au adus la putere pe Hitler).

Anul acesta, în februarie, The Economist (The new middle classes in emerging markets. Burgeoning bourgeoisie " The Economist, Feb 12th, 2009) ne-a adus vestea cea bună: pentru prima dată în istorie, mai mult de jumătate din populaţia lumii face parte din clasa de mijloc. Motivul principal ar fi schimbările din economia "ţărilor emergente" " India şi China, mai ales. Pentru economişti, definiţia operaţională a apartenenţei la această clasă este: o treime din venitul total rămas ca venit discreţionar după satisfacerea necesităţilor de bază (hrană, locuinţă etc.). Desigur, un reprezentant al clasei de mijloc din China (3.000 dolari pe an) nu îndeplineşte standardele venitului minim din Marea Britanie, dar asta este irelevant. De aici, şi distincţia care se face în "ţările emergente" în cadrul clasei în discuţie: una este "clasa de mijloc globală" " cea care se încadrează în standardele oricărei ţări (un venit între cel al unui brazilian şi cel al unui italian mediu, să spunem) şi se confundă în plan local cu noţiunea de "bogat"; cealaltă, mai numeroasă, corespunde doar standardelor ţărilor respective.

În România, lucrurile nu par să fie atît de clare. Lipsa clasei de mijloc este un temei constant de lamentaţie: "Pînă cînd să n-avem şi noi faliţii noştri?" " falitul fiind, prin definiţie, un membru al mittelklasse. Între timp avem