Telefoanele mobile şi reţelele de internet, precum Facebook şi Twitter, joacă un rol important în campania electorală a adversarilor lui Ahmadinejad. Libanezii merg astăzi la urne, iranienii vor face acelaşi lucru la 12 iunie. Privind de aproape campaniile electorale din cele două ţări, se poate constata că ele au avut un ciudat aer „de familie“.
Este, de altfel, dificil să rezişti tentaţiei de a compara cele două campanii din Orientul Mijlociu. Rezultatele uneia le vor influenţa pe celelalte, fără doar şi poate. Preşedintele iranian însuşi a declarat că succesul opoziţiei libaneze (coaliţia dintre Hezbollah şi partizani ai liderului creştin libanez Michel Aoun) va constitui un barometru al victoriei „în câmpul rezistenţei“.
În Liban, campania electorală a fost colorată în albastru, în portocaliu, în galben şi în roşu. Se aderă la o culoare, respingându-le pe toate celelalte cu un imbold apropiat de rasism. În Iran, alte culori sunt la mare cinste, mai ales cele care simbolizează valorile ţării: verde, alb şi galben.
Dar nu şi portocaliul, considerat un simbol al unei culturi importate. Pe scena libaneză, numărul afişelor, intensitatea acoperirii mediatice, frecvenţa dezbaterilor şi prezenţa sloganelor au depăşit tot ceea ce s-a văzut până acum, mai ales pe parcursul anilor „tutelei“ siriene. Dezbateri, incluse fiind şi cele televizate între candidaţii la preşedinţie, au loc şi în Iran.
Dacă în Liban campania electorală s-a derulat pe fondul diviziunilor societăţii şi ale mass-media, iranienii îşi văd mijloacele mass- media unite prin populism şi debitarea de minciuni. În Liban, campania s-a desfăşurat în plină „fierbere“ mediatică. În Iran, în schimb, Statul îşi pune amprenta puternic asupra mass-media. Însă numeroşi iranieni au învăţat să acceseze şi alt gen de informaţii, datorită mijloacelor moderne de com
