Mai pe faţă, mai prin dos, unii lideri politici recunosc că prezenţa scăzută la vot îi avantajează. „Mergi la vot?”, i-am întrebat zilele trecute pe câţiva dintre amicii mei. Toţi, fără excepţie, au izbucnit în râs, crezând că încerc să le provoc vreo reacţie viscerală pe seama căreia să mă amuz. Nu e greu să vă imaginaţi în ce direcţie a curs discuţia... Sunt absolut convins că mulţi dintre dumneavoastră au aceeaşi percepţie ca şi ei asupra utilităţii scrutinului în România de astăzi.
„La ce bun să pierd vremea trecând pe la secţia de votare?”, se vor fi întrebând mulţi români, în această dimineaţă, deloc convinşi de apelurile (de)mobilizatoare, făcute în ultima vreme, pentru a creşte participarea populară la euroalegeri.
Lăsând la o parte campania ternă – ca niciodată, parcă! – dusă de principalele partide, e foarte greu să-l mai convingi pe omul obişnuit că e bine să treacă şi pe la urne, dacă tot iese din casă după pâine, apă minerală sau să completeze vreun bilet de loterie. Nimeni nu are cum să nege acest lucru după tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. Pe bună dreptate, oamenii s-au săturat de figuraţia şi de minciunile sfruntate ale politicienilor.
Suntem foarte departe de viaţa bună pe care ne imaginam că o vom duce după evenimentele din decembrie 1989. Totuşi, România s-a schimbat niţel, câştigul cel mai important fiind acela că tinerii pot gândi şi acţiona liber. Că nu prea au repere, asta e o altă discuţie!
Dar pentru ca tinerii de azi să poată gândi şi acţiona liber, în urmă cu două decenii au murit nişte oameni, unii la fel de fragezi pe atunci. Din respect pentru ei, pentru credinţa lor, ar trebui, de fiecare dată când se organizează alegeri în România, să mergem la vot. Amintirea lor risipeşte orice încrâncenare şi zdruncină hotărârea de a nu participa la vot a celor care vor să-i del
