În ziua de 5 iunie a.c. românii din Moldova de peste Prut l-au condus pe ultimul drum pe Marele Bărbat al Neamului ANDREI VARTIC (21.10.1948/2-06.2009) - un Mare Neinvins! Este a doua mare pierdere pe care o suportă miscarea unionistă din Basarabia, după moartea fulgerătoare a poetului Grigore Vieru. A plecat dintre noi TRIBUNUL, cel care s-a identificat cu aspiratiile, credintele, suferintele sprerantele românimii de pretutindeni...Un Om singular prin manifestările sale publice... ( exparlamentar, fizician, matematician, arheolog, scriitor, filozof, poet, etimolog...). Pierdere irecuperabilă... Lacrimile noastre nu au puterea să ne acopere durerea pierderii... nici să exprime şi să cuprindă recunostinţa noastră...
Astfel ne scrie din durere o veche colaboratoare a presei constănţene, Maria Danilescu.
ANDREI VARTIC, nascut pe 21 octombrie 1948 la Dănceni, jud. Chişinău, Republica Moldova.
Român, creştin ortodox.
Studii superioare în fizică şi spectroscopie (Universitatea de Stat din Chişinău, 1971), cercetător al vechilor culturi carpato-dunărene, fondator al Institutului Civilizaţiei Dacice, scriitor, jurnalist. Director de programe la Radio Vocea Basarabiei.
Student urmărit şi anchetat de KGB pentru conducerea mai multor acţiuni pro-romaneşti şi antitotalitariste. Timp de şapte ani nu este acceptat nicaieri, traind un ... somaj nemeritat. Arestat de mai multe ori la Moscova, Vilnius, Riga, Leningrad. La Chişinau este internat cu forţa la Spitalul de psihiatrie. Lucrează ca zidar in Siberia. Frecventează marile biblioteci şi muzee din fosta URSS. Câteva dintre studiile şi eseurile din acei ani de început: "Despre structura informaţională a poeziei", "Informaţie şi rostire", "Lupta cu urâtul", "Despre dominaţie", "Limitele decizonale", "Dacii şi informaţia", "Eminescu şi Marshal McLuhan", "Rezonanţe renascentiste în Balcani", "Şestov