Protecţionismul ar putea stopa procesul de relansare a economiei globale, întrucât creşterea şomajului ar putea determina politicienii să recurgă la măsuri de protejare a pieţei interne, a avertizat, azi, preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick. „Chiar dacă există semne ale unei recuperări a economiei mondiale, persistă riscuri care ar putea duce la o inversare a progreselor, inclusiv ameninţarea protecţionismului”, a precizat Zoellick, potrivit unui comu
Protecţionismul ar putea stopa procesul de relansare a economiei globale, întrucât creşterea şomajului ar putea determina politicienii să recurgă la măsuri de protejare a pieţei interne, a avertizat, azi, preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.
„Chiar dacă există semne ale unei recuperări a economiei mondiale, persistă riscuri care ar putea duce la o inversare a progreselor, inclusiv ameninţarea protecţionismului”, a precizat Zoellick, potrivit unui comunicat al BM, citat de Reuters.
Oficialul se află într-o vizită în Canada, iar cotidianul local „Globe and Mail” a scris în ediţia de azi că Zoellick intenţionează să ceară autorităţilor canadiene suplimentarea fondurilor pentru instituţia financiară.
BM anticipează un declin de 1,7% al economiei globale în acest an, prima scădere de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform estimărilor BM, ritmul de creştere va deveni uşor pozitiv în 2010, în urma consolidării sectorului financiar. Pentru 2010, instituţia se aşteaptă la o creştere economică de 2,3%.
SURSA: Mediafax