Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Studenţii din Regie, victimele haitelor de câini

Publicat in Adevarul, luni 8 iunie 2009 ·

Zeci de studenţi din zona Regie sunt, în fiecare lună, atacaţi, muşcaţi sau deranjaţi de zgomotele produse de câinii vagabonzi, conform Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR).

Potrivit purtătorului de cuvânt al UNSR, Alexandra Găman, "lunar zeci studenţii deranjaţi de câini fac zeci de sesizări. Haitele de câini sunt o ameninţare la securitatea studenţilor şi a persoanelor care frecventeaza zona Regie-Politehnica-complex Leu".

Ea a adăugat că studenţii se plâng nu numai de faptul că au fost atacaţi şi muşcati, dar şi de zgomotul produs de animale, în special pe timpul nopţii. "Câinii sunt un adevărat pericol. Pe mine m-a prins de pantaloni unul fără să-i fac ceva. Cred că era în călduri", a spus Andrei, student în ultimul an la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnică Bucureşti.

Autorităţile nu au luat măsuri

Asociaţiile studenţeşti ce au sediul în campusurile universitare Regie şi Leu, UNSR şi Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnică Bucureşti (A.S. Poli), au sesizat în repetate rânduri Autoritatea pentru Supravegherea Câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Generale a Capitalei, în legatură cu pericolul haitelor de câini. Studenţii mai spun că până în prezent autorităţile nu au luat nicio măsură în această privinţă.

Cu aceeaşi problemă se confruntă şi studenţii din campusurile universitare Grozăveşti, Belvedere, Agronomie şi Tei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 7 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 11 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 10 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 9 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 13 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 6 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Horoscop 23 mai. Leii sunt mai vulnerabili ca oricând, iar Racii sunt tentaţi să dea banii pe nimicuri

Adevarul acum 8 ore
Lorina, astrologul Click!, atrage atenţia că vineri, 23 mai, este o zi benefică pentru acţiune lucidă, ale cărei efecte se vor vedea în timp.

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 8 ore
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Raport oficial spaniol: Rusia a dus campanii directe de dezinformare în România, Moldova și Georgia

Mediafax acum 11 ore
Influența proceselor electorale din România, Moldova și Georgia avea scopul de a le îndepărta de Uniunea Europeană sau „în mod ideal, de a le atrage în sfera de influență a guvernului rus”. Documentul elaborat de Departamentul de Securitate Național

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/31°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°