Alegerile europarlamentare de ieri au insemnat cel mai mare scrutin electoral transnational din istoria omenirii. Cei 736 de deputati alesi vor reprezenta nu mai putin de 500 de milioane de oameni, din 27 de tari. "Vorbim de cea mai mare adunare de popoare de la Imperiul Roman incoace", au remarcat istoricii. Iar noi, romanii, am avut privilegiul de a ne numara printre natiunile care au fost implicate in acest eveniment istoric.
Cati dintre noi, insa, ne-am simtit mandri ca am putut fi participanti activi, nu doar spectatori, la un exercitiu democratic de o asemenea amploare? Cifrele prezentei la vot vorbesc de la sine: putini. si cati dintre cei care totusi au mers sa voteze au facut-o din convingerea ca este de datoria lor sa isi exprime o optiune politica? Cati au facut-o din obligatia care le revine ca membri ai angrenajelor electorale montate de partide? Cati din dorinta de a fi recompensati? Dupa anvergura operatiunilor de cumparat voturi puse in miscare la alegerile precedente, tind sa cred ca a doua si a treia categorie o intrec pe prima.
Nici nu indraznesc sa ma gandesc la cata frustrare am fi simtit daca am fi privit aceste alegeri de dincolo de granitele UE. Cate acuzatii s-ar fi auzit la adresa marilor state vestice: Ne-au abandonat! O noua Cortina de Fier! A doua Yalta! A doua Malta! Ei bine, nu numai ca nu ne-au abandonat, oprindu-ne la timp discursurile conspirationist-autovictimizatoare, dar au infruntat si furia multora dintre cetatenii lor care le-au reprosat ca integreaza tari care nu sunt pregatite, corupte si imature politic. Modul in care ne purtam ca tara membra a Uniunii, a Parlamentului European da mai degraba dreptate euroscepticilor decat politicienilor care si-au asumat integrarea noastra.
Am bifat participarea la alegerile europarlamentare de ieri, dar, de fapt, prin calibrul modest al candidatilor, campan
