Sunt adepta principiului potrivit caruia absentii nu au niciodata dreptate. Cred ca nu te poti declara nemultumit sau inselat cat timp, atunci cand ai avut ocazia sa-ti spui parerea, nu te-a interesat. De aceasta data insa, scrutinul este deosebit.
Ma tem ca romanii stiu atat de putin despre Parlamentul European si atributiile lui, despre temele europene, incat votul a fost in orb si va avea doar relevanta unui sondaj de opinie oficial inaintea alegerilor din toamna.
Prea putini romani se gandesc ca votand o lista sau alta intaresc o anumita familie europeana, deci pot determina o mai puternica influenta de dreapta sau de stanga asupra deciziilor de la Bruxelles. Aceste decizii trebuie sa se regaseasca apoi in legislatia interna a fiecarei tari si iata cum votul din iunie se intoarce.
Cu alte cuvinte, nu stiu cati dintre prezentii de duminica pot avea dreptate, pentru ca nu voteaza in cunostinta de cauza, inclusiv din cauza politicienilor care, in campanie, au spus 90% ineptii. S-a votat, cat s-a votat, pe criterii strict interne, fara nicio legatura cu politica europeana.
Si totusi, prezenta la vot, fie el in orb, va avea o relevanta importanta din multe puncte de vedere si macar acest lucru trebuie stiut.
Romania este intr-o perioada de consolidare a statului, inca mai mult teoretic, de membra a Uniunii Europene. O prezenta la vot ceva mai ridicata decat media europeana, care e in general undeva pe la 30%, ne-ar fi adus o bila alba in ochii oficialilor de la Bruxelles.
Pentru ei, o prezenta cat mai mare inseamna un vot de incredere in insasi structura europeana, pusa la indoiala de un scepticism sporit, inclusiv din cauza extinderii UE, si reflectat in respingerea proiectul de Constitutie Europeana.
La precedentele alegeri europene, Romania nu numai ca a inregistrat o prezenta peste