Prima zi de caniculă din vara aceasta, care a adus, ieri, temperaturi de 36 de grade C, a dat tonul pentru întreaga săptămână care a început. Sursa: Arhiva EVZ
Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie susţin că în perioada următoare maximele termice se vor menţine ridicate, iar indicele de confort termic va depăşi, frecvent, pragul critic de 80, ceea ce înseamnă că temperaturile ridicate vor fi şi mai greu de suportat din cauza umidităţii din aer.
Până spre sfârşitul săptămânii, maximele se vor menţine între 24 şi 34 de grade C, iar minimele din timpul nopţii nu vor mai scădea sub 10 grade C. Mai mult, în sudul ţării, minimele ajung chiar şi la 20 de grade C.
Chiar dacă astăzi, comparativ cu ziua de ieri, temperaturile vor înregistra o uşoară scădere, valorile termice rămân peste normele climatologice ale începutului de iunie.
Pentru cei care îşi petrec sărbătoarea Sfintei Treimi - zi declarată liberă - la munte sau la mare, căldura ar putea fi mai suportabilă. Asta pentru că în aceste zone aerul va avea temperaturi mai scăzute de cât în restul ţării, iar vântul va mai răcori puţin ziua.
În centrul şi în nord-estul României, dar şi în zona montană, se anunţă nori, descărcări electrice şi, posibil, averse slabe, pe arii restrânse.
Pentru cei care şi-au prelungit weekendul de Rusalii pe litoral, apa mării îi va îmbia şi azi cu o temperatură de 20 de grade C. Aceleaşi registru termic se va păstra şi în următoarele zile, temperatura înregistrând chiar creşteri uşoare, până la 34 de grade C în termometre, resimţite de corpul uman ca fiind 38 de grade C.
Abia de miercuri-noapte spre joi, în zonele din vestul ţării, norii îşi vor face simţită prezenţa. Meteorologii spun că local vor fi averse însoţite de descărcări electrice, dar chiar şi aşa, temperaturile maxime se v