Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căluşarii au „puteri“ tămăduitoare de Rusalii

Publicat in Adevarul, luni 8 iunie 2009 · ·

Dansul face parte din obiceiurile şi superstiţiile acestei sărbători. Rusaliile, care semnifică pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, sunt serbate şi azi în oraşele şi în satele din Oltenia. În Slatina, grupaţi în cete de câte 7-8, căluşarii au pornit la colindat încă de ieri. Obiceiul datează de secole şi se păstrează şi acum în majoritatea satelor. „Noi nu facem parte din niciun ansamblu. Ne-am strâns şapte prieteni şi am pornit la colindat. Respectăm tradiţia în fiecare an de Rusalii“, a spus Petre Olteanu (37 de ani), din comuna Vâlcele.

La sate, căluşarii merg din casă în casă, fiind primiţi cu apă, sare, frunze de nuc, pelin şi usturoi. Uneori, li se dau chiar şi bani.Cu ani în urmă căluşul era considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate, dar şi noroc. „Obiceiul căluşului se păstrează de mulţi ani în satele oltene.

Pe vremuri, căluşul era considerat un joc tămăduitor, iar în dans se prindeau şi femeile care nu puteau face copii sau care aveau bebeluşi“, a spus muzeograful Elena Deleanu.

Slătinenii sunt mândrii că încă se mai păstrează tradiţia căluşului. „Când eram la părinţii mei acasă veneau căluşarii de Rusalii în curţile noastre. Îi aşteptam cu tot ce găseam prin casă. Le dădeam şi bani, pentru că dansau frumos“, a declarat Mioara Tătuc (58 de ani).

Frunzele de pelin gonesc duhurile rele şi ielele

De Rusalii, frunzele de pelin sunt foarte căutate, fiind considerată o plantă care alungă ielele şi alte duhuri necurate şi care, prin puterile ei tămăduitoare, îi fereşte pe oameni de boli sau alte nenorociri. „Mi-am cumpărat pelin pentru că aşa ştiu de la părinţii mei că este bine în perioada asta. Te fereşte de tot felul de necazuri care pot să apară. E bine să fii prevăzător“, a declarat Mădălina Drinceanu, studentă din Drobeta-Turnu Severin.

Vânzătorii d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/

News.ro acum 42 minute
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7 !

Ziua Constanta acum 18 minute
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru propunerea de modificare a pensiilor magistraților

Mediafax acum o ora
Potrivit CMS, o nouă modificare a legii privind pensiile magistraților nu era necesară, deoarece Comisia Europeană, în evaluarea transmisă pe 25 martie 2025, nu a cerut modificarea condițiilor de pensionare ale magistraților. Aceste condiții au fost

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum o ora
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

Preşedintele Zelenski cere parlamentului de la Kiev aplicarea legii marţiale și prelungirea mobilizării militare generale în Ucraina încă 90 de zile

G4Media acum 44 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut marţi parlamentului de la Kiev să menţină în vigoare legea marţială în Ucraina încă 90 de zile, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres. Serviciul de presă al legislativului ucrainean a informat

Cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate, încărcate de MIPE. Ce se poate achiziționa cu acestea

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 aprilie, MIPE a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate! Mai exact este vorba despre 83.967 carduri încărcate cu 500 lei, valoarea totală fiind de 41.983.000 lei Potrivit MIPE, î

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ El a fost transportat la spital/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum o ora
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD, iar ulterior transportat la spital. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurăto

Delegația Congresului SUA ar fi fost mulțumită de explicațiile oferite de Ilie Bolojan, referitoare la anularea alegerilor

Ziua Constanta acum 3 ore
O delegație formată din opt membri ai Congresului SUA, democrați și republicani, condusă de Vern Buchanan, a fost primită, marți, 15 aprilie 2025, la Palatul Cotroceni, de către președintele interimar Ilie Bolojan. Prima temă de discuție a fost cu p

Locuitorii Constanței nu vor avea apă caldă şi căldură timp de 36 de ore din cauza unei avarii la instalaţia de producere a energiei termice

G4Media acum 2 ore
Locuitorii municipiului Constanţa vor rămâne fără apă caldă şi căldură timp de 36 de ore, din cauza unei avarii la instalaţia de producere a energiei termice, a anunţat marţi Termocentrale Constanţa, transmite Agerpres. Oprirea se va face în noaptea

Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00

Gandul acum o ora
Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00. Întoarcem pe toate fetele derby-ul CFR – Rapid 1-1 și analizăm șansele giuleștenilor să ajungă în cupele europene, prin

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/17°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°