Tată a doi copii, Marius Măldărăşanu spune că e un părinte bun. Mijlocaşul echipei FC Braşov vorbeşte şi despre planurile sale de vacanţă. - Te gândeşti deja la vacanţă sau te concentrezi pe partida din ultima etapă?
- Deocamdată meciul cu Timişoara e prioritatea noastră. Este o partidă pe care vrem să o câştigăm, chiar dacă şansele noastre de a juca în Liga Europei sunt de 0, 0001%.
- Unde vreţi să mergeţi în vacanţă?
- Plecăm pentru câteva zile în Italia, la mare, doar eu şi soţia şi, probabil, cu Vasile Maftei, dar nu e bătut în cuie. Fiul cel mare, Darius, care termină clasa întâi, va pleca în tabără, pentru o săptămână, undeva lângă Buzău.
- Apropo de cei doi copii. Le place fotbalul?
- Denis pare a fi atras de acest sport, însă el va decide sigur dacă va juca sau nu, eu nu vreau să-i forţez, căci consider că fiecare dintre noi are soarta lui.
Viaţa de fotbalist este frumoasă, dar trebuie să fii conştient de la început că weekendurile le petreci în cantonamente, că atunci când ieşi la club sau la o cafenea după un meci mai slab eşti criticat imediat. Eu cred că fiecare trebuie să-şi cunoască limitele şi să ţină cont de ele.
- Te-ai gândit ce vrei să faci după ce te vei retrage?
- Deocamdată mai am un an contract cu FC Braşov şi, dacă fizic mă voi simţi bine, probabil că voi mai juca încă un an. Oricum, mă gândesc la antrenorat şi la ceva afaceri. Deocamdată fac câteva afaceri imobiliare, iar pe viitor aş vrea, mai mult pentru soţia mea, să investesc într-un loc de joacă pentru copii.
- Ce fel de tată eşti?
- Sunt un tată bun şi calm. Îmi place să-mi petrec timpul liber cu familia, atunci când am timp să-mi iau băieţii de la şcoală şi de la grădiniţă şi chiar să-l ajut pe cel mare la teme.