Aproape 900 de micuţi au părinţii plecaţi peste hotare. Alberto şi Ciprian sunt doar doi dintre copiii care stau la Micul Rotterdam, ceilalţi doi fraţi ai lor sunt îngrijiţi de alte familii. Alberto are şapte ani şi din toamnă va merge la şcoală, iar mezinul Coco - aşa cum îl strigă micuţii - a împlinit de curând cinci ani.

Doi ţânci stau cu nasurile cârne lipite de geamul casei de copii. O aşteaptă, înfriguraţi, pe mama, să-i ia acasă. Programul din centrul de zi s-a terminat. Rând pe rând, ceilalţi copii au plecat. Numai mama lor nu mai vine. Trece o zi, trec două, trec trei... trece o lună... Nu îşi mai aşteaptă mama. Au înţeles că i-a părăsit. De la centrul de zi Micul Rotterdam din Constanţa au fost mai apoi transferaţi la centrul de plasament. Mama lor s-a întors după doi ani. Mai au doi fraţi mai mari, de 12 şi 14 ani, daţi în asistenţă maternală. „Nu ştiu unde sunt“, mărturiseşte Alberto.

Spun poezii în limba engleză

Micul lor univers se reduce la casa de copii şi la grădiniţă. Rosteau primele cuvinte când au rămas ai nimănui. Acum, ştiu să citească şi să socotească. Spun poezii în limba engleză. Primele liniuţe le-au făcut pe caiet ajutaţi de educatorul centrului, iar când au avut temperatură sau i-a durut burtica mama nu le-a fost alături. Mirela, femeia care le-a dat viaţă, a ales să plece în Germania, unde îngrijeşte o bătrână. Tatăl nu şi-a recunoscut copiii, pentru ca mai apoi să se despartă şi de mamă.

S-a întors după doi ani

Cea care le-a dat viaţă a venit să-şi vadă copiii după doi ani. „Era blondă când a plecat şi a venit brunetă“, spun angajatele casei de copii. S-a scuzat că a avut probleme, că a trebuit să plece să muncească în străinătate. Însă, micuţii au rămas, în continuare, printre străini.

După scurta vizită în ţară, femeia s-a întors la bătrâna din Germania. Coco îşi