Presedintele Traian Basescu se alatura unor numerosi lideri politici care, din Statele Unite in Franta, solicita bancilor sa intensifice creditarea pentru a sprijini relansarea economiei. Situatia este diferita de la tara la tara, in Romania dobanzile percepute de banci fiind considerate ca principalul obstacol in calea reluarii creditarii. Multe interventii au creat cumva impresia ca scaderea dobanzilor ar depinde, pur si simplu, de decizia conducerilor acesteia. Am auzit chiar comentarii de genul "asa ne trebuie daca toate bancile sunt controlate de straini!".
In realitate, nivelul dobanzilor rezulta dintr-un mecanism extrem de complicat, in care vointa unor persoane din conducerea unei banci nu poate avea o influenta semnificativa. Trebuie sa constatam, in primul rand, ca bancile sunt un simplu intermediar care aduna bani, pe de o parte, si ii plaseaza sub forma de credite, pe de alta, si atunci cand isi stabilesc politica dobanzilor trebuie sa tina seama de interesele ambelor tipuri de clienti, cei care aduc banii si cei care se imprumuta.
Deponentii isi incredinteaza banii bancilor, in principal, pentru ca se asteapta sa fie retribuiti, sa primeasca o dobanda; daca aceasta este prea mica, oamenii vor prefera sa faca altceva cu banii lor decat sa ii depuna la banca, ceea ce ar avea ca efect reducerea fondurilor disponibile pentru creditare. Dobanda la banii atrasi, sau costul resurselor cum il numesc bancherii, constituie deci prima si cea mai importanta constrangere in evolutia dobanzilor la credite. In Romania, dobanzile la depozitele la termen in lei au depasit in primele luni ale anului 2009 chiar si nivelul de 15 la suta pe an; desi au scazut semnificativ de atunci, se mentin si astazi intr-un interval de 11-13 la suta, bancile care au mare nevoie de lichiditati fiind dispuse sa plateasca chiar mai mult. Nu este de mirare ca, cu un ase
