De aproape 20 de ani, de cate ori am ocazia pun o intrebare celor din jur: „Daca ar trebui sa alegeti, inevitabil, intre a fi condusi de niste idioti dar cinstiti, care strica si ce era deja bine facut prin prostia lor, sau de altii care fura la vedere, insa nu sunt prosti si fac ca lucrurile sa mearga, deci si voua va va fi un pic mai bine, ce ati face? ".
Rezultatele „studiului" sunt inconcludente pana acum si cred ca asa vor ramane si de acum inainte, de vreme ce majoritatea celor intrebati isi schimba raspunsurile cam o data la 4 ani...
Intrebarea asta mi-o pun si mie insumi, din ce in ce mai des in ultimul timp, mai ales cand sunt invitat la dezbateri publice pe una din temele predilecte ale momentului - salarizarea celor de la stat - cu invitati de la sindicate, de la Guvern, Parlament, partide etc.: „Doamne, oare cum ar fi mai bine pentru noi, astilalti, ca omul asta sa fie un cretin, care chiar crede ce spune, sau un impostor, care stie cum stau lucrurile in realitate, insa spune in public doar ce s-a stabilit la partid ca trebuie spus?". De multe ori ajung sa schimb si eu raspunsurile la aceasta intrebare, insa la fiecare 2-3 minute, din cauza perplexitatii in care ma lasa interventia unuia sa altuia.
La toate aceste dezbateri, la care, nu de putine ori, „partile" aproape ajung sa se injure sau sa se ia la bataie, si idiotii si impostorii par sa fie bine reprezentati si in mod egal repartizati in fiecare tabara. Rolurile par sa se schimbe ciclic, insa, de la o „masa rotunda" la alta.
De pilda, azi il vad pe cel de la sindicat cum se bate sa-i convinga pe ceilalti sa faca o lege globala de salarizare „obiectiva, echitabila si morala", exact cum facea un senator in urma cu cateva zile. Bietul om e foarte convins si patruns de spusele lui, chiar crede ca se poate face asa ceva si se si chinuie sa argumenteze, evident, cu amestecarea pla