„Craiova curată“ a ajuns înainte de start. Organizată de Primăria Craiova, în colaborare cu Gazeta de Sud, campania de curăţare a ieşirilor/intrărilor în oraş este susţinută de voluntari, de firme şi instituţii.
Salariaţi de la Regia de Salubritate, de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public Craiova, de la ECO SUD, oameni care beneficiază de prevederile Legii nr. 416 privind venitul minim garantat, angajaţi ai companiilor FORD şi DELTA 93 ACM, elevi de liceu, deţinuţi de la Penitenciarul Pelendava şi de la cel de Maximă Siguranţă, precum şi voluntari vor începe de miercuri dimineaţă colectarea deşeurilor adunate morman la ieşirile din Craiova. Ana Maria Timiş, reprezentanta firmei de consultanţă McGuire Woods, a menţionat că, din partea companiei americane FORD, vor participa 20-25 de persoane, pe toată durata campaniei „Craiova curată“. Pentru că, oficial, pe 12 iunie, instituţiile de învăţământ preuniversitar intră în vacanţă, Lelioara Nicola, managerul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a declarat că aproximativ 30-35 de elevi se vor implica în adunarea deşeurilor până la încheierea anului şcolar. În funcţie de zonă, vor fi prezente zilnic detaşamente de deţinuţi din cadrul celor două penitenciare.
S-au înscris, de asemenea, pe adresele imagine@primariacraiova.ro şi office@gds.ro, voluntari care ne vor sprijini în acest demers. „Noi vom asigura echipamentul necesar, de la mănuşi, la saci, iar transportul va fi pus la dispoziţie de organizatorii campaniei. Au fost stabilite zonele în care vom merge. Ne-am deplasat deja de câteva ori pe teren, iar mâine are loc ultima întâlnire, pentru a definitiva agenda“, a precizat Sorin Ciobanu, directorul Regiei de Salubritate. „Respectarea naturii şi a mediului înconjurător reprezintă pentru compania DELTA 93 ACM un mod de viaţă. Considerăm că aceia care ne vor urma trebuie să moştenească un mediu n