Toate centralele din patrimoniul Termoelectrica vor fi închise, dacă Romgaz nu preia o parte din unitatea de la Iernut, în contul datoriilor. Producătorul de energie electrică şi termică riscă să intre în insolvenţă, din cauza datoriilor. Romgaz are de recuperat 148 de milioane de lei de la Termoelectrica, potrivit unei sentinţe judecătoreşti definitive. În contul acestor datorii, Romgaz a cerut preluarea termocentralei de la Iernut din judeţul Mureş, pe care vrea să o extindă cu un nou grup de producere a energiei de 600 MW, aproape cât un reactor nuclear de la Cernavodă.
Oficialii Termoelectrica au declarat, pentru „Adevărul“, că nu este vorba de un transfer, ci de o externalizare a acestei centrale, dintr-o sucursală a Elcen Bucureşti, într-o filială a Termoelectrica.
Ulterior, producătorul de energie va ceda Romgaz un pachet de acţiuni la această nouă societate, în contul datoriei. Măsura nu este ajutor de stat, au subliniat sursele citate. Centrala va avea doi proprietari, Romgaz şi Termoelectrica, iar procedura legală de asociere va dura între şase luni şi un an.
„În acest moment, Termoelectrica nu are o altă soluţie de plată a datoriilor către Romgaz. În aceste condiţii, se poate ajunge la declanşarea procedurii de insolvenţă comercială împotriva Termoelectrica“, au arătat reprezentanţii producătorului de energie.
Probleme economice şi sociale
Aceştia au explicat că o asemenea finalitate ar însemna închiderea termocentralelor din patrimoniul societăţii, cu consecinţe economice şi sociale grave. Potrivit ultimului raport al Autorităţii de Reglementare în Energie, în primele două luni ale anului, Termoelectrica şi filialele sale au asigurat 22% din producţia naţională de electricitate. De asemenea, conform site-ul Termoelectrica, societatea are un număr total de circa 12.000 de angajaţi. @N