Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Fântână arteziană cu raţie în centru

Publicat in Adevarul, luni 8 iunie 2009 ·

Reabilitarea fântânii cinetice din centrul civic a lăsat astăzi o datorie de 135.000 de lei. În acest sfârşit de săptămână, mulţi dintre reşiţenii care nu s-au relaxat la iarbă verde au ales o plimbare în centrul municipiului. Căldura a fost aproape insuportabilă în oraş.

Dintre reşiţenii care şi-au scos nepoţii sau iubitele la plimbare, cei mai dezamăgiţi au fost cei care au ieşit în jurul orei 16.00.  Cetăţenii care s-au relaxat pe băncile din jurul fântânii şi ar fi vrut să fie răcoriţi de apă au aşteptat degeaba.

Fântâna merge pe ploaie

„Am observat că acest lucru se întâmplă în fiecare zi. Acum, pe căldura asta nu funcţionează, dar, cât timp a plouat, i-au dat drumul zilnic. Într-adevăr, este mai frumoasă ca înainte, se vede că au băgat bani în ea, dar nu înţeleg de ce nu îi dau drumul tot timpul“, se întreabă Mihaela Andrei, o reşiţeancă de 24 de ani.

Cei mai afectaţi se arată totuşi persoanele vârstnice. Pensionarii care locuiesc în zona centrului Reşiţei obişnuiesc să-şi petreacă un sfert din zi pe băncuţele din preajma fântânii. „Băiatul meu stă în Sibiu şi fântâna din centrul oraşului funcţionează vara, de dimineaţa până seara. Deja ştiu că în jurul orei 16.00 fântâna nu merge şi nu ies afară din casă pe căldură. Noroc cu aceste cişmele, că avem de unde să bem apă, că anul trecut era şi mai rău“, a spus Dumitru Vişan, un pensionar de 65 de ani din Reşiţa.

Fântâna a lăsat gaură în bugetul local

Fântâna arteziană din Reşiţa a fost inclusă în planul de reabilitare al întregului centru civic. Cu toate acestea, din banii bugetului local, anul acesta, vor mai fi retraşi în jur de 135.000 de lei pentru a achita o datorie rămasă de la ultima reabilitare făcută la instalaţia fântânii cinetice. Aceasta nu funcţionează la capacitate maximă.

„Motoarele nu fac faţă. S-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum 53 minute
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ El a fost transportat la spital/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum 30 minute
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD, iar ulterior transportat la spital. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurăto

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

News.ro acum o ora
POT şi AUR au depus, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respectă prevederile Re

Alexandru Rafila: Un lucru înţelept ar fi ca rezidenţiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar: Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunităţile

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la evenimentul de lansare al "Ghidului pentru acţiuni locale: Soluţii pentru Resursa Umană în Sănătate”, realizat în cadrul PNRR, de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Organizaţia Mon

Posesorii de card UniCredit Bank și Alpha Bank România pot utiliza bancomatele ambelor bănci

Ziua Constanta acum 52 minute
UniCredit Bank și Alpha Bank România anunță că deținătorii de carduri pot utiliza bancomatele ambelor bănci, în aceleași condiții de cost. Cele două bănci sunt, din noiembrie 2024, parte a aceluiași grup bancar și se află într-un proces de fuziune c

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum 5 ore
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Casa Albă a înlocuit portretul lui Obama cu cel al lui Trump ridicând pumnul după tentativa de asasinat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Casa Albă a înlocuit portretul oficial al fostului preşedinte Barack Obama cu o pictură a preşedintelui Donald Trump. "Unele lucrări de artă noi de la Casa Albă", se arată în comentariul pe care Casa Albă l-a publicat vineri pe X. Noul portret îl în

A început acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina, sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului

Gandul acum 2 ore
Compania Națională de Administrație a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a fost începută acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina. „A început acțiunea de îndepărtare a zăpezii pe Transalpina (sectorul de drum cuprins între Rânca și Ob

INS: Importul de energie primară a crescut cu 16,4%, în primele două luni, la 2,592 milioane tone echivalent petrol

News.ro acum 4 ore
Producţia internă de energie primară a însumat 2,743 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 230.000 tep (-7,7%) faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar importul a fost de 2,592 milioane tep, în creştere cu 365.600 tep (+16,4%), arată da

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

9°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°