Lech Walesa, unul dintre oamenii care au făcut istoria la sfârşitul secolului trecut, vorbeşte despre speranţele, disperarea şi curajul celor care au dat jos comunismul. Un electrician de la şantierele navale din Gdansk a învins comunismul. Citiţi şi
Aleksander Kwasniewski : „Îmi aduc aminte şi acum discursul lui Ceauşescu“
AUDIO Lajos Bokros: „Pentru România şi Ungaria, soluţia este euro“
Diaconescu: „Nu va fi un val de noi cetăţeni din Moldova“
Ce îi vom spune noi, europenii, lui Obama?
Lech Walesa, fost preşedinte al Poloniei
Se întâmpla acum 20 de ani. La data de 4 iunie 1989 sindicatul Solidaritatea, devenit mişcare naţională anticomunistă, câştiga primele alegeri libere organizate vreodată într-o ţară din lagărul socialist.
Câteva luni mai târziu, Lech Walesa devenea preşedinte al Poloniei. Născut în 1943, într-o familie modestă, Lech Walesa se angajează de tânăr la Şantierul naval Lenin, din Gdansk. Se alătură mişcărilor de protest din anii ’70, apoi este arestat de mai multe ori. În 1983 primeşte în lipsă Premiul Nobel pentru Pace.
Personalitatea şi geniul de a însufleţi mulţimile l-au făcut liderul de necontestat al Solidarităţii, o mişcare care a ajuns spre sfârşitul anilor ’80 la 10 milioane de membri.
O.N. Cum aţi descrie societatea poloneză din momentul în care mişcarea muncitorească reprezentată de sindicatul Solidaritatea a început să activeze la Gdansk? De ce aţi ales să vă angajaţi în lupta împotriva comunismului?
Pentru prima dată, în 1980 polonezii au manifestat împreună – diferite clase sociale – sub acelaşi stindard. Am păşit împreună. Muncitori şi intelectuali, tineri şi bătrâni, credincioşi şi necredincioşi. În timpul mişcărilor anterioare militaseră sau studenţii, sau muncitorii, sau intelectualii. Fără efect.
