Mircea Mihăieş: "Săptămâna viitoare va fi prezent în România Adam Michnik, marele jurnalist şi intelectual polonez."
Cu acest prilej, îşi va lansa cartea „Mărturisirile unui disident convertit” (Editura Polirom, 2009), o antologie a celor mai bune texte scrise de el în ultimii zece ani. Am o admiraţie fără margini faţă de acest erou al timpului nostru. Intrat în colimatorul securităţii poloneze încă din adolescenţă, a fost arestat şi întemniţat de trei ori. În martie 1982, în timpul Legii Marţiale, ministrul de interne i-a făcut oferta de a fi eliberat contra semnării angajamentului că va renunţa la „activităţile împotriva legii”. I se asigura un paşaport şi i se promitea o călătorie pe Coasta de Azur. Adică expulzarea din ţară.
Deşi întemniţat, Michnik scrie din lagărul de la Bieloleka următoarele rânduri: „... nu sufăr de fobia emigrării. Nu fobia mi-a dictat aceste rânduri. Şi nici orbirea patriotică. Nu curajul mă face să aleg închisoarea în locul alungării din ţară. Fac această alegere de frică. De spaima că salvându- mi gâtul aş putea să-mi pierd onoarea”. Pentru ca lucrurile să fie definitiv clare, i se adresează direct ministrului de interne, Czeslaw Kiszczak: „Pentru mine, domnule general, închisoarea nu e o pedeapsă atât de dureroasă. În acea noapte de decembrie, nu eu am fost condamnat, ci libertatea. Nu eu sunt ţinut astăzi în închisoare, ci Polonia. Pentru mine, domnule general, adevărata pedeapsă ar fi dacă, la ordinele dumneavoastră, aş spiona, aş manevra bulanul, aş împuşca muncitori, aş lua interogatorii arestaţilor şi aş da sentinţe necinsitte. Sunt fericit să mă ştiu de partea bună, printre victime, nu printre călăi. (...) În viaţa fiecărui om de onoare vine un moment greu, domnule general, când simpla propoziţie albul e alb şi negrul e negru e plătită scump. În asemenea momente, domnule general, grija omului de onoare nu e
