Am fost, cu adevărat, masochişti. De ce-or fi ţinut alde Lupescu şi Mircea Sandu să facă praf şansele de calificare la Mondiale, înainte de a trece la cuvenita exorcizare? De ce l-or fi lăsat pe Piţurcă să-şi desăvârşească opera de distrugere? Nu era suficient umilitorul turneu final din Elveţia/Austria? Nici acel ruşinos 0-3 cu Lituania, la Cluj-Napoca? Nu ne-a fost de-ajuns nici prostescul 2-2 cu Franţa (după ce am condus cu 2-0)? Dar durerosul 2-3 cu Serbia, la Constanţa? A trebuit să-nvârtă cuţitul în rană şi Austria (1-2, după ce conduceam cu 1-0).
Bravii noştri federali au vrut să se asigure că se face praf şi cea mai mică şansă de calificare, pentru a-l da afară pe Piţurcă. De ce? Pentru a nu-i plăti cei 500.000 de euro stipulaţi în contract – prosteşte - de aceiaşi federali. Şi până la urmă ce-au obţinut? Nimic: banii tot trebuie să-i dea, pentru că naţionala încă mai avea şanse matematice şi după înfrângerea din Austria. Un matematician american chiar a calculat aceste şanse: 0,63%. Deci, mai mari decât zero. Dar mult mai mici decât cele dinaintea eşecului din Alpi!
Aşadar, Răzvan Lucescu a preluat o echipă naţională cu 0,63% şanse de calificare. Dacă federalii se trezeau un pic mai devreme, aceste şanse puteau fi de 6,3%. Sau de 63%. Şi nu mai discutam acum despre varianta suprarealistă care ne-a mai rămas la îndemână: noi batem cinci meciuri la rând (în Lituania – obiectiv îndeplinit -, în Franţa, în Serbia, plus acasă cu Austria şi cu Feroe), iar Serbia învinge Franţa la Belgrad. Atunci am prinde locul 2 şi barajul pentru Mondiale. Din păcate, aceste calcule frizează absurdul şi ating nebunia.
Voiajul din Lituania nu ne-a adus o victorie mare, ci una necesară. Şi ieşirea dintr-o paralizie infernală, întinsă pe un an şi jumătate, de la acel 0-1 la Sofia (octombrie 2007) la nenorocirea din Austria (aprilie 2009). Au
