Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitori salvatori

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 9 iunie 2009 ·

Au învăţat pe brânci despre protecţia civilă şi tehnici de prim ajutor! Aproape doi ani le-au trebuit să se perfecţioneze pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă iar acum sunt cei mai buni. Este vorba de 4 elevi de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ care au participat la un concurs de protecţie civilă unde au reuşit să întreacă echipele altor două judeţe.

Echipă învingătoare

După muncă şi răsplată! Elevii Colegiului „Radu Negru“ s-au străduit mult timp să înveţe tot ce ar trebui să facă în cazul unor situaţii de urgenţă. Au fost şi răsplătiţi. Echipa formată din 4 băieţi – Sabin Marciu, Alexandru Bobocea, Alexandru Dobrea şi Silviu Manta – a reuşit să obţină locul I în cadrul concursului de Protecţie Civilă, intitulat „Cu viaţa mea, apăr viaţa!“. „Săptămâna trecută a avut loc concursul de Protecţie civilă, etapa zonală, unde elevii de la Colegiul Naţional „Radu Negru“ au obţinut un rezultat deosebit: locul întâi. Asta după ce au reuşit să întreacă toate echipele din Făgăraş, dar şi din judeţul Braşov“, ne-a spus Dan Pandrea, directorul Colegiului Naţional „Radu Negru“.

Doi ani de pregătire!

Provocarea de a învăţa protecţie civilă şi de a participa la un asemenea concurs a venit în urmă cu doi ani. De atunci, elevii s-au pregătit în fiecare săptămână. „Anul trecut, eram reprezentantul şcolii în comisia de prevenire şi stingere a incendiilor. În colaborare cu Primăria şi cu ISU, s-a organizat acest concurs la nivel local, după care la nivel judeţean şi zonal. Am ales ca aceşti elevi să facă parte din echipa şcolii şi iată că s-au dovedit a fi cei mai buni, bineînţeles după multă muncă“, ne-a spus Remus Mogoş, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Radu Negru“.

Acum, elevii se mândresc cu rezultatul obţinut. Unii chiar se gândesc să urmeze şi o carieră în acest domeniu. „A fost destul de greu, dar ne-am pregătit şi a trecut

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 58 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 10 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 41 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°