Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ando şi Loţi refuză

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 9 iunie 2009 · ·

Andone a anunţat că semnat cu Al Ahli Dubai, în vreme ce Boloni continuă jocurile pentru a obţine un contract mărit la Standard

De pe lista înlocuitorilor lui Mircea Rednic a căzut sigur un nume. Chiar unul dintre favoriţii principali - Ioan Andone, care ieri a semnat un contract pe un sezon cu Al Ahli, campioana Emiratelor Arabe Unite. "Din ţară n-am avut nici o ofertă oficială, aşa că am acceptat această propunere interesantă. Cel mai bine ar fi să rămînă Rednic la Dinamo, asta dacă se doreşte continuitate!", a spus ieri Ando. "Cîinii" susţin că aducerea lui Ando a picat deoarece nu au putut să se apropie de oferta arabilor, de aproximativ 500.000 de euro pe an.

"Boloni ne foloseşte!"

Celălalt nume dorit de "cîini", Ladislau Boloni, se îndepărtează de postul de antrenor al roş-albilor. "Se foloseşte de noi ca să-i forţeze pe cei de la Standard să-i mărească salariul. El doreşte să rămînă acolo, poate că vrea să procedeze cu noi cum a făcut vara trecută cu Rapid. Dar se înşală cînd crede că noi o să mergem după el prin Dubai sau prin Franţa cum făcea Taher, pe care-l ducea cu zăhărelul", explică şefii. Pro-Boloni sînt Borcea, Dinu şi Ţălnar, care au avut discuţii cu Loţi şi care trag speranţe că-l vor convinge pe antrenorul de 56 de ani să vină în Ştefan cel Mare!

"Pe Rednic nu-l mai vor jucătorii"

Mircea Rednic primeşte zi de zi asigurări din partea lui Borcea şi Badea că va avea continuitate, dar în spatele său se caută un nou antrenor. "Cînd Badea şi Borcea îţi spun să stai liniştit, nu mai poţi dormi nici noaptea, e clar, începe revoluţia!", se vorbeşte în Ştefan cel Mare. "Dacă eram în locul lui Rednic, mi-aş fi dat demisia după ce l-au umilit «băiatu' lu' tata» şi Dan Petrescu. Vorbesc în nume propriu, nu al acţionarilor, am un singur vot, mai sînt patru. Rednic a scăpat vestiarul din mînă, cînd colectivul nu t

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Teatrul Masca din București! Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere

Ziua Constanta acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clădirea Teatrului Masca de pe strada Nuvelei, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere și trei autoscări, potri

O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate

G4Media acum o ora
O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate ”Voi confirma faptul că, la începutul săptămânii viitoare, o dele

Horoscop pentru sâmbătă, 12 aprilie 2025. Prudența în comunicare este recomandarea pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 10 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Cocktail toxic. Aproape 200 de pesticide descoperite în praful din locuinţele europene

Ziarul Financiar acum 25 minute
În praful din casele europene există aproape 200 de pesticide, arată un studiu nou. Peste 40% dintre aceste substanţe pot cauza boli grave, inclusiv cancer. Specialiştii avertizează că amestecul acestor chimicale din casele noastre poate fi periculo

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 12 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 11 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 11 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 11 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

3°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°