Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe sensuri giratorii

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 9 iunie 2009 ·

Intersecţiile în care şoferii nu mai ştiu cine şi cum are prioritate, în care pietonii aşteaptă minute în şir să poată traversa vor deveni trecut. Autorităţile promit că, în curând, oraşul se va putea lăuda cu 4 sensuri giratorii. Pe lângă cele două existente, în perioada următoare, vor mai fi realizate alte două: unul la intersecţia Bulevardului Unirii cu străzile Tudor Vladimirescu şi Câmpului, iar celălalt, la intersecţia dintre Bulevardul Unirii şi strada Vasile Alecsandri.

Aglomeraţie mare în intersecţia Bulevardul Unirii, Câmpului, Tudor Vladimirescu şi în cea dintre bulevard şi strada Vasile Alecsandri. Pietonii nu pot traversa, şoferii nu se pot înscrie în trafic decât cu mare greutate, pentru că maşinile parcate le obturează vizibilitatea. Cât priveşte acordarea priorităţii, cel mai puternic, câştigă! Fie că au fost simpli pietoni, fie că s-au aflat la volanul unei maşini, mulţi făgărăşeni au întâmpinat probleme în aceste intersecţii. Cu toţii sunt de acord că e mare nevoie de sensuri giratorii.”E nevoie mare de sens giratoriu aici în Tudor. Nu vedeţi cât stau maşinile care vin din strada Câmpului până reuşesc să iasă?” ,,Uitaţi şi aici, pe Vasile Alecsandri: trebuie să ieşi cu maşina până în mijlocul drumului ca să ai vizibilitate şi să te poţi înscrie în trafic”, ne-a spus mai mulţi făgărăşeni.

Autorităţile sunt de acord cu oamenii aşa că, încă din cursul acestui an, problema traficului de aici se va rezolva. ,,După ce au fost finalizate lucrările la ultimul sens giratoriu, am declanşat licitaţia pentru următoarele două sensuri giratorii de la intersecţia Bulevardul Unirii cu strada Vasile Alecsandri şi Bulevardul Unirii cu Tudor Vladimirescu şi Câmpului. Am adjudecat această licitaţie şi în următoarele zile vom începe lucrările pentru realizarea acestor sensuri giratorii şi sperăm că în august, de Zilele Făgăraşului, vor fi date în folosin

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

LIVE TEXT Evaluarea Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Adevarul acum 43 minute
Examenul de Evaluare Națională, la care sunt așteptați aproape 160.000 absolvenți de gimnaziu, începe astăzi, cu proba la Limba și literatura română. Cerințele pe care le au de rezolvat elevii vor fi publicate în scurt timp pe adevarul.ro.

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 14 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 10 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°