În România, gradul de utilizare a produselor bancare este încă scăzut în comparaţie cu cel înregistrat în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, în ciuda numărului crescut de bănci care sunt active pe piaţă,arată o analiză www.conso.ro. Doar 54% dintre românii peste 15 ani au un produs bancar, în condiţiile în care în Ungaria sau Cehia, procentul trece de 80%.
O comparaţie a numărului celor care au avut o relaţie cu banca în 2008 arată că România se află mult în urma majorităţii vecinilor din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui studiu realizat de GfK România. Doar în Bulgaria, produsele bancare sunt utilizate mai puţin decât la noi.
În Ungaria şi Cehia, gradul de bancarizare trece de 80% în timp ce în Slovenia toţi cei cu vârstă mai mare de 15 ani au contractat cel puţin un produs oferit de bănci.
Românii cu vârstă mai mare de 15 ani utilizează doar în proporţie de 54% serviciile puse la dispoziţie de bănci. Piaţa bancară este mai dezvoltată în Bucureşti, Ardeal şi Banat - Crişana - Maramureş decât în restul ţării. Aici, clienţii băncilor reprezintă aproape două treimi din populaţie faţă de numai jumătate sau chiar mai puţin în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Moldova.
Conform datelor BNR, numărul total de agenţii bancare se ridică la aproximativ 6.500 unităţi. Cum majoritatea se regăsesc în mediul urban, rezultă că pentru fiecare aproximativ 1.600 persoane cu vârstă peste 15 ani ce locuiesc la oraş există o agenţie bancară.Cardurile de debit - cele mai populare produse bancareCele mai utilizate produse bancare sunt cardurile de debit. Situaţia este justificată prin faptul că majoritatea cardurilor de debit din circulaţie au şi rol de carduri de salarii. Obţinerea unui astfel de produs se face de cele mai multe ori la propunerea angajatorului.
Numărul persoanelor care deţin un card de debit a crescut însă constant. În martie 2009, 27% di