Nici nu a anunţat bine Mircea Geoană în ziua alegerilor că se retrage din CSAT, că a şi primit un potop de replici.
„Îşi face campanie electorală, nu e moral că o face în timpul scrutinului, avem un Memorandum de retragere, iar el ştia”, sunt cele mai blânde reacţii. În realitate, Mircea Geoană a dorit, cred eu, să transmită un altfel de mesaj. Unul care-l distanţează de PSD şi îl aruncă în confruntarea finală cu Traian Băsescu. În primul rînd, Geoană şi-a afirmat sprijinul faţă de cadrele militare, fie ele active sau în rezervă, o categorie extrem de importantă.
Relaţiile civil- militare au fost scurtcircuitate de multe ori după Revoluţie. Unii dintre analişti nu s-au ferit să le numească „o criză pakistaneză”. În decembrie 1989, militarii au jucat un rol important în detronarea lui Ceauşescu. După Revoluţie, sau ce a fost ea, au fost trimişi înapoi în cazărmi şi au fost răsplătiţi cu reformă, reduceri de tehnică, de buget şi de personal. Armata s-a simţit trădată. Abia din 1994, soarele a răsărit din nou pe strada militarilor: NATO.
Oamenii războiului şi-au regăsit vocaţia. România în NATO este, până la urmă, opera militarilor. Noua Armată a României este total alta decât cea din 1989. E pro-NATO, instruită, ofiţerii vorbesc limbi străine, sunt conectaţi la structurile Alianţei. Se simt camarazi cu colegii lor din NATO. Umilirea acestora prin reducerea salariilor, a soldelor îi jigneşte. Provoacă o criză pakistaneză cu civili, cu acei politicieni care se joacă cu destinul ţării. Mircea Geoană a trimis un mesaj spre aceşti oameni. Spre cei activi, dar şi spre cei în rezervă. Decodificat, mesajul sună cam aşa: „Vin dintr-o familie de militari, vă preţuiesc, ştiu ce jertfă faceţi. Eu nu o să-mi bat joc de voi”.
Un al doilea semnal pe care l-a transmis Mircea Geoană a fost cel spre Washington, chiar cu dedicaţie. Fost
