Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Centru de recoltare a celulor stem şi în Gorj

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu are contract cu o firmă din Cluj care se ocupă de conservarea celulelor stem, celule care pot fi folosite în vindecarea unor boli ca: leucemiile, limfoamele şi alte hemopatii maligne sau non-maligne.

De aproximativ trei an , la Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu, există posibilitatea să fie recoltate celule stem. Este primul spital din judeţul Gorj, unde au început să se facă astfel de recoltări după ce în urmă cu ceva timp erau doar câteva centre în ţară unde exista această posibilitate. Celulele pot fi folosite şi la rudele de gradul întâi, în primul rând fraţi şi în mai mică masură mama, tata după testarea compatibilităţii genetice. Nu este nevoie de o tehnică sofisticată: „În ceea ce priveşte operaţiunea de recoltare a celulelor stem nu este vorba de tehnici foate avansate sau costisitoare, singura condiţie este că acel sânge care conţine celulele să fie recoltat în condiţii de maximă siguranţă, să nu fie infestat“, a spus medicul Damian Diţescu care, împreună cu o echipă de asistente de la secţia obstretică -ginecologie, se ocupă de aceste recoltări.

Celule sunt păstrate toată viaţa copilului

Costul unei astfel de operaţiuni, nu este foarte mare, ţinând cont de bolile care pot fi tratate cu ajutorul acestor celule. Părinţii încheie un contract cu acea firmă, care în trimestrul trei de sarcină le trimite o trusă specială împreună cu toate auxiliarele necesare. Firma are obligaţia ca după ce a analizat acel sânge în laboratoar şi s-a ajuns la concluzia că este bun, să anunţe familia şi totodată să-l conserve pe toată durata de viaţă a copilului într-o bancă specială din Slovacia. Peste 24 de mămici din Gorj au apelat la acest serviciu medical.

Eforturi financiare

Părinţii vor plăti în jur de 1000 de euro, conservarea şi aproximativ 30 de euro, anual păstarea. Potrivit med

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum 29 minute
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum o ora
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurătorile pompierilor au indicat o concen

Alexandru Rafila: Un lucru înţelept ar fi ca rezidenţiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar: Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunităţile

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la evenimentul de lansare al "Ghidului pentru acţiuni locale: Soluţii pentru Resursa Umană în Sănătate”, realizat în cadrul PNRR, de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Organizaţia Mon

Casa Albă a înlocuit portretul lui Obama cu cel al lui Trump ridicând pumnul după tentativa de asasinat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Casa Albă a înlocuit portretul oficial al fostului preşedinte Barack Obama cu o pictură a preşedintelui Donald Trump. "Unele lucrări de artă noi de la Casa Albă", se arată în comentariul pe care Casa Albă l-a publicat vineri pe X. Noul portret îl în

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

News.ro acum 43 minute
POT şi AUR au depus, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respectă prevederile Re

Primăria Timişoara, singura din ţară care pierde o finanţare prin programul RO-Cultura/ Municipalitatea trebuie să înapoieze aproximativ 2 milioane de euro pentru că nu a reuşit să finalizeze lucrările de reabilitare la un turn de apă

News.ro acum o ora
Primăria municipiului Timişoara va trebui să înapoieze finanţarea de aproximativ 2 milioane de euro, bani atraşi prin programul RO-Cultura, pentru reabilitarea Turnului de Apă din cartierul Iosefin.

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum 4 ore
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum 6 ore
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

Tenis de masă: Bernadette Szocs, victorie la debut în grupe la Cupa Mondială de la Macao

News.ro acum 3 ore
Bernadette Szocs (locul 13 mondial) şi-a asigurat victoria, la debutul în grupa 9, de la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao.

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

9°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°