În fiecare zi vă prezentăm un top al celor mai frumoase și al celor mai urâte lucruri din Oradea, așa cum sunt ele percepute de persoana al cărei portret îl veți putea lectura în aceeași zi, în Adevărul de Seară.
Sculptorul Cornel Durgheu consideră Facultatea de Arte Vizuale lucrărea sa de bază. E mulţumit că le poate oferi tinerilor posibilitatea să se formeze aici.
Oradea frumoasă: „Nu mă stabileam în Oradea dacă nu-mi plăcea oraşul. Am avut oportunitatea de a mă stabili în alte oraşe”, spune Cornel Durgheu. Oradea este oraşul lui de suflet. Îi plac în mod deosebit orădenii. A descoperit că au o mare omenie. Îi plac oamenii cu iniţiativă care fac ceva frumos pentru oraş, indiferent de nivelul lor social sau cultural. „Am descoperit că cineva a făcut bănci din trunchiuri de arbori pe malul Crişului Repede. E foarte frumos”, spune el. Artistului îi este dor de anii în care micii întreprinzători aduceau în fiecare dimineaţă lapte la geamul orădenilor. „Oamenii lăsau banii şi sticlele goale la geam, iar ţăranii le schimbau cu sticlele pline”, povesteşte el nostalgic. Se bucură că începe să se pună mai mult accent pe curăţenie.
Oradea urâtă: „Nu-mi place că am ajuns să preluăm ceva din miticismul balcanic. Prea e pusă în valoare capra vecinului”, spune cu regret, constatând că oamenii se bucură mai repede de răul altuia decât de bine. „Aşa ceva nu era în Oradea înainte”, precizează el. Corneu Durgheu este dezamăgit de modul în care este administrat oraşul după 1990. „Şi eu şi prietenii mei artişti din Oradea şi alte oraşe observăm că procesul de modernizare şi restaurare a oraşului a rămas mult în urmă faţă de alte oraşe”, spune sculptorul. Nu-i plac gunoaiele care umplu străzile, trotuarele şi spaţiile verzi.
Citiți întreaga poveste a celui care a pus bazele Facultății de Arte Vizuale din Oradea în ediția de astăzi a cotidi