Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Se luptă pentru supremaţia Europei VIDEO

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

Luptătorii pregătiţi de Adrian Dacica şi Ilie Ene sunt gata pentru o nouă provocare. Cei mai buni luptători reşiţeni pregătesc minuţios participarea la Campionatele Europene.

După ce şi-a demonstrat încă o dată valoarea cu ocazia Campionatelor Naţionale şi a Internaţionalelor României pentru juniori, şcoala reşiţeană de lupte se pregăteşte pentru provocări şi mai mari. Cele două competiţii, găzduite recent chiar de municipiul de pe Bârzava, le-au adus mai multor sportivi legitimaţi la CSŞ-CSM Reşiţa biletele pentru Campionatele Europene de anul acesta.

Ma întâi, la sfârşitul lunii, în Georgia, la Tbilisi, se vor bate pentru medaliile continentale juniorii I. Tot pentru un loc pe podiumul european, Reşiţa va avea reprezentanţi şi în Serbia, la Zrenjanin, acolo unde, în perioada 23-26 iulie, îşi vor disputa supremaţia juniorii II. Antrenorii emeriţi, Adrian Dacica şi Ilie Ene, au toate motivele să fie optimişti înainte de plecarea spre Europene, evoluţiile elevilor lor la Naţionale şi Internaţionalele României fiind dintre cele mai bune. Andrei Franţ traversează o formă excelentă, după titlul naţional câştigat la 84 kg, adjudecându-şi şi medalia de aur la Campionatele Internaţioanle ale României în limitele aceleeaşi categorii.

Olivia Neagu, medaliată cu bronz anul trecut la Europenele de juniori II din Letonia, şi-a trecut şi ea în palmares un nou titlu de campioană, la categoria 55 kg, pentru ca, la Internaţionalele României să termine doar a treia din cauza unei accidentări urâte. Greul Mihai Turculeanu, campion al României, va lupta şi el în Georgia sub tricolor. În perspectiva întrecerilor din Serbia, trebuie spus că, Sebastian Uţă a urcat pe treapta a treia a podiumului internaţional, la 66 kg, după ce, în urmă cu un an, reuşea o performanţă similară la Campionatele Europene. Nicoleta Ciuhurezu, la 51 kg, şi Adam Babaioana, la 83 kg, ambii medali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum 36 minute
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum o ora
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurătorile pompierilor au indicat o concen

Alexandru Rafila: Un lucru înţelept ar fi ca rezidenţiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar: Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunităţile

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la evenimentul de lansare al "Ghidului pentru acţiuni locale: Soluţii pentru Resursa Umană în Sănătate”, realizat în cadrul PNRR, de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Organizaţia Mon

Casa Albă a înlocuit portretul lui Obama cu cel al lui Trump ridicând pumnul după tentativa de asasinat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Casa Albă a înlocuit portretul oficial al fostului preşedinte Barack Obama cu o pictură a preşedintelui Donald Trump. "Unele lucrări de artă noi de la Casa Albă", se arată în comentariul pe care Casa Albă l-a publicat vineri pe X. Noul portret îl în

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

News.ro acum 50 minute
POT şi AUR au depus, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respectă prevederile Re

Primăria Timişoara, singura din ţară care pierde o finanţare prin programul RO-Cultura/ Municipalitatea trebuie să înapoieze aproximativ 2 milioane de euro pentru că nu a reuşit să finalizeze lucrările de reabilitare la un turn de apă

News.ro acum o ora
Primăria municipiului Timişoara va trebui să înapoieze finanţarea de aproximativ 2 milioane de euro, bani atraşi prin programul RO-Cultura, pentru reabilitarea Turnului de Apă din cartierul Iosefin.

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum 4 ore
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Donald Trump a blocat fonduri guvernamentale pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile de la Casa Albă

Libertatea acum 6 ore
Administrația Trump a anunțat înghețarea a peste 2 miliarde de dolari în fonduri federale destinate Universității Harvard, la doar câteva ore după ce instituția a respins o serie de solicitări venite din partea Casei Albe, relatează BBC.

Tenis de masă: Bernadette Szocs, victorie la debut în grupe la Cupa Mondială de la Macao

News.ro acum 4 ore
Bernadette Szocs (locul 13 mondial) şi-a asigurat victoria, la debutul în grupa 9, de la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao.

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

9°/18°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°