Aproximativ 300 de gorjeni au urcat încă din weekend pe Vârful Pleşa, cel mai înalt din zona muntoasă Runcu (1.470 de metri altitudine). Pelerinii şi-au luat corturile şi rucsacii plini cu haine şi provizii şi au petrecut trei zile în relaxare şi voie bună de Rusalii. Ieri a fost ultima zi de pelerinaj, însă mulţi dintre cei care au venit să se distreze timp de trei zile şi două nopţi spun că nu le mai vine să plece.
„Eu merg cu soţul şi copiii în fiecare an, în săptămâna Rusaliilor. Nu aş mai pleca de aici niciodată. Am venit de sâmbătă şi am apucat să asist la slujba religioasă, m-am rugat lângă cruce să fim ocrotiţi de necazuri“, a spus Larisa Surdoiu din Târgu-Jiu.
Gheorghe Palavu, localnic din satul Bâlta, comuna Runcu, spune că în fiecare an urcă împreună cu soţia şi copiii la troiţa de pe Vârful Pleşa din Munţii Vâlcan, pentru a asista la slujba religioasă care se ţine aici de Rusalii.
Trenuri suplimentare
Drumul poate fi parcurs doar pe jos sau cu ATV-ul, dar pelerinii susţin că nimic nu se compară cu priveliştea din vârf de munte.
Anticipând afluxul de călători în perioada Rusaliilor, Societatea Căile Ferate Române a introdus în circulaţie mai multe trenuri în zilele de weekend şi luni.
Este vorba despre un tren rapid pe direcţia Craiova - Cluj, un tren personal pe direcţia Târgu-Jiu - Timişoara şi retur, şi un accelerat pe direcţia Târgu-Jiu - Bucureşti.