Vrea să pună mai presus de orice principiile care l-au călăuzit cărtre arma jandarmeriei: corectitudinea, onestitatea, respectul de lege şi camaraderia.

Căpitanul de jandarmi Emil Guţu are ce povesti! A fost pe front, în Kosovo, în misiunea ONU din anii 2006-2007, iar experienţa acumulată este una vastă. Din dialogul cu el îşi dai repede seama că este un om modest, calculat dar foarte realist. Îl întreb de anii copilăriei şi îşi aminteşte de năzbâtiile fireşti de altădată. „Ne jucam de-a «Hoţii şi vardişti», «Pituluşu», «Castelu», iar pe la şapte ami mergeam pe Olt şi mai făceam câte-o bălăceală zdravănă, că abia învăţasem să înot brotăceşte. O copilărie frumoasă pe care mulţi dintre copiii de astăzi nu o mai au”, spune Emil. Încerc să-l provoc şi-l întreb dacă s-a făcut jandarm din raţiuni financiare şi răspunde fără cea mai mică ezitare. „Pentru bani n-o să fi niciodată un bun jandarm. Principiile mele de viaţă s-au suprapus cu principiile acestei arme: corectitudinea, onestitatea, respectul pentru lege, camaraderia”, îmi răspunde.

Misiuni de luptă în Kosovo

A făcut armata la Jandarmi, păzind televiziunea, apoi s-a angajat la această armă, a devenit subofiţer la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea şi a absolvit o facultate ca apoi să fie selecţionat, prin concurs, ca urmare a rezultatelor de excepţie obţinute, fiind trimis în Kosova. Împreună cu el a mai fost un alt jandarm vâlcean, Viorel Neacşa, ei făcând parte din cei 115 jandarmi români plecaţi în Kosovo. Despre ceea ce făceau jandarmii români, Emil îşi aminteşte: „Asiguram securitatea convoaielor cu preoţii din enclave, ordinea publică la adunările populare, mitinguri, paza parlamentarilor, a înalţilor oficiali ONU, făceam puncte de control pentru verificarea traficului de persoane, a comerţului cu droguri, asiguram paza criminalilor de război de la Tribunalul din Priştin