După un film-cult care a marcat o generaţie de fani ai genului SF, după un blockbuster care a redefinit efectele speciale şi după o a treia încercare parţial reuşită de a menţine franciza vie, seria Terminator revine în 2009 cu, din păcate, veriga slabă a conflictului epic dintre oameni şi maşinării. Intitulat (cam fără sens) Terminator Salvation, filmul mută războiul om-robot într-un viitor post-nuclear, în care liderul oamenilor, John Connor, face un pact cu un personaj misterios pentru a distruge computerele care controlează armatele de scheleţi metalici. Niciun cyborg nu este trimis înapoi în timp pentru a schimba trecutul, iar asta se simte ca o ruptură de seria Terminator de până acum, mai mult decât lipsa lui Arnold Schwarzengger în geacă de piele şi cu ochelari de soare.

Cea mai mare problemă a filmului vine tocmai din antagonismul dintre fragilitatea umană şi maşinile cvasiindestructibile, pe care se bazează întregul concept exploatat de franciză. Dacă în celelalte trei filme personajele umane nu-şi forţau limitele fizice decât într-o măsură rezonabilă, acum John Connor supravieţuieşte unei explozii nucleare (după care, plin de vervă, mitraliază inamicul), sare într-o mare foarte agitată dintr-un elicopter aflat la o înălţime considerabilă, după care îl regăsim la bordul unui submarin! Este inexplicabil de ce scenariştii s-au îndepărtat de la reţetă şi au ales să ne servească un Rambo, care anihilează încruntat Terminatori de diverse forme şi mărimi. Ceea ce relevă un alt neajuns: multitudinea de maşinării ucigaşe ne duce cu gândul mai degrabă la Transformers decât la Terminator. Avem „vânători ucigaşi“, „moto-terminatori“, „hidro-boţi“, diverşi scheleţi de metal mai mult sau mai puţin rezistenţi, rapizi sau înarmaţi, dar nu avem personajul negativ suprem, Nemesisul pe care John Connor ar trebui să-l înfrunte. Mă rog, la un moment dat apare un cybo