Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au luptat cu legea şi au câştigat

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

O campanie cu buget infim, iniţiată de o mână de voluntari, a dus la oprirea vânătorii în parcurile naţionale din România. Florina Rădulescu, cea care a reprezentat Asociaţia Kogayon la Gala Societăţii Civile din 20 mai, nici măcar n-a îndrăznit să spere că va pleca acasă cu mai mult de o diplomă. Când a văzut cine sunt premianţii secţiunii „Protecţia mediului” - campania lui Mihai Tatulici şi organizaţia lui Dragoş Bucurenci, MaiMultVerde - Florina se gândea deja că asociaţia pe care o reprezintă se va alege cu „praful de pe tobă”.

Din prezentarea făcută câştigătorului secţiunii - „un proiect emblematic”, organizaţie care „stă de pază la ordinea morală”  - n-a înţeles din prima că e vorba de Kogayon. „Eram eu, soţul meu şi mama mea la gală. Şi Adi îmi zicea «da, da, du-te»”, îşi aminteşte ea. Auzise numele campaniei „Stop vânătorii în parcurile naţionale”.

Premiaţi pentru curaj şi puterea exemplului

Florina a urcat pe scenă şi a ridicat primul trofeu câştigat în acea seară. L-a anunţat prin SMS pe Florin Stoican, preşedintele asociaţiei, şi se gândea să plece pentru că se făcuse târziu. Dar a auzit din nou numele campaniei. De data aceasta, câştigase premiul întâi la secţiunea „Buget-/Eficienţă+”.

Florina Rădulescu a ridicat trofeele pentru Kogayon

Începuse un al doilea mesaj către Florin când pe ecranul din sală a apărut scris „Marele Premiu”. „Au scos plicul şi au citit: «Campania stop vânătorii în parcurile naţionale». Noi eram cu premiile în mână, nu ştiam unde să le mai punem. Mi-a căzut telefonul pe jos. Îmi venea să aplaud şi eu. A fost ceva foarte surprinzător. Chiar a fost emoţionant”, povesteşte Florina Rădulescu.

Juriul a spus că a premiat nu doar proiectul în sine, ci şi „curajul, determinarea şi mai ales exemplul pe care acest tip de acţiune îl poate da”. Campania Kog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 14 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 7 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°