Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Locuri suplimentate în tabăra de jurnalism

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

A treia ediţie a taberei de jurnalism Sovata oferă liceenilor prilejul pentru a ajunge în presă. Ei pot ajunge chiar să producă emisiuni TV. Datorită prestaţie celor care s-au prezentat la selecţia pentru cea de-a treia ediţie a “Taberei de jurnalism pentru liceeni”, organizatorii au decis să suplimenteze numărul locurilor oferite. Copiii au demonstrat atât talent, cât şi o pregătire temeinică, i-au determinat pe cei din comisia de examinare să ofere încă trei locuri, urmând ca la Sovata să fie primiţi astfel un număr de 27 de participanţi. 

Trierea a constat într-un chestionar scris care a cuprins întrebări de cultură generală şi civică, dar a testat şi aptitudinile pentru jurnalism şi cunoştinţele de limba română. În urma testului scris, 92 dintre elevi au fost invitaţi la interviurile de departajare, în care au fost punctate spontaneitatea, înclinaţiile oratorice, uşurinţa argumentării, dar şi motivaţia pentru participare. De cele mai multe ori, diferenţele înregistrate între cei evaluaţi au fost extrem de mici, de câteva sutimi de punct .

Prima TV Târgu Mureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, împreună cu Direcţia pentru Tineret Mureş vor organiza între 14 şi 21 iunie  a treia ediţie a “taberei de jurnalism pentru liceeni”. Pe parcursul taberei liceenii vor avea ocazia să înveţe ce înseamnă cu adevărat munca de jurnalist, să realizeze ştiri, reportaje, interviuri, să editeze ziare locale sau chiar să producă emisuni de televiziune.

Obiectivele iniţiativei sunt: apropierea liceenilor de mass media, promovarea spiritului civic şi a ideii de responsabilitate pentru viaţa cetăţii, identificarea elevilor mureşeni cu certe aptitudini pentru jurnalism, familiarizarea elevilor selectaţi cu activităţi cotidiene de presă, aducerea în mijlocul liceenilor a unor nume recunoscute din media naţională, comunicarea directă cu decide

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°