Stiu că s-a discutat deja de mii de ori despre reforma în învăţământ, dar niciodată nu s-au putut depăşi disensiunile politice în beneficiul unui proiect de interes naţional. Totuşi, faptul că o reformă eşuează în repetate rânduri nu înseamnă că nu trebuie să ne ocupăm de ea, mai ales că, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, economia românească are deja de suferit din cauza slabei calităţi a învăţământului.
O încercare de relansare a reformei a venit din partea SAR, care, după raportul asupra situaţiei (cutremurătoare) din universităţi, a lansat recent un proiect menit să reformeze predarea ştiinţelor exacte în şcoli. Merită să reţinem de la dezbaterea de lansare a proiectului întrebarea-cheie pusă de profesorul Mircea Flonta: cum reuşeşte şcoala să-i transforme pe preşcolarii curioşi şi plini de dorinţa de a şti în adolescenţi fără nicio curiozitate, incapabili să redacteze un eseu fără să copieze de pe Internet? Mă abţin să-l evoc aici pe Creangă, cu al său cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte, dar ce bine s-ar potrivi!
Mai concret şi mai aplicat, ne întrebăm cum se face că aceşti copii, la fel de inteligenţi şi curioşi cum sunt şi copiii din alte ţări, ajung să aibă rezultate atât de slabe la testele internaţionale: la Testul PISA din 2006, când a avut loc evaluarea pe ştiinţe, România s-a situat pe ultimul loc în UE, cu un scor de 428 faţă de scorul mediu de 500 de puncte la nivelul UE. Pe plan internaţional, am fost pe locul 47 din 57 de ţări participante, în urma unor ţări ca Chile, Uruguay, Iordania sau Thailanda. Mai mult, jumătate dintre elevii români nu a depăşit nivelul 1 al Scalei PISA, care merge până la 6, ceea ce înseamnă că ei confundă adesea informaţiile ştiinţifice şi le amestecă cu propriile convingeri atunci când li se solicită argumente în sprijinul luării unei decizii. În ţările membre OECD, media elevilor aflaţi la
