Răzvan Lucescu a debutat bine. La primul său meci pe banca naţionalei a avut parte de salutul victoriei. De-acum antrenorul are certificat de naştere autentificat în competiţie. Contul de încredere al jucătorilor, al celor deja prezenţi la prima convocare sau al celor ademeniţi de un viitor la naţională a fost alimentat corespunzător.

Suporterii se pot bucura şi ei în voia unui prezent care, dată fiind conjunctura, nu relaţionează în nici un fel cu trecutul, care nu a avut timp să înmagazineze amintiri. De-aici încolo sfârşesc trăirile emoţionale inerente oricărui început de drum şi rămânem în realitatea concretă a meciului de la Marjampole, meci în care România a învins Lituania.

Gazdele noastre au avut o evoluţie perfect încadrată în decorul local, bogat doar natural şi modest din punct de vedere al prosperităţii. Urmărind evoluţia lituanienilor, fotbalişti hărnicuţi, dar modeşti, s-au îngroşat şi mai tare semnele de întrebare legate de chelfăneala pe care ne-au administrat-o în meciul tur. Dar le-am lăsat dracului de amintiri. Am preferat să observ că de această dată românii au folosit instrucţia fotbalistică pentru a face faţă asaltului atletic prin care lituanienii au încercat să ni se urce-n cap.

Sigur, la prima vedere, ne-au luat ochii pariurile lui Răzvan Lucescu pentru linia de mijloc. Mă refer în mod special la Iulian Apostol şi la Tiberiu Ghioane. Cei doi au avut, într-adevăr, o prezenţă remarcabilă în joc, o atitudine lăudabilă şi servicii bine primite de coechipieri. Dar trebuie să recunoaştem că există în notarea lui Iulian Apostol şi a lui Ghioane un bonus subiectiv rezultat din concurenţa aşteptărilor cu realitatea de fapt. Poate că nu am crezut înainte de meci că ei vor reuşi să fie egalii echipei. Important este însă faptul că Răzvan a pariat pe cei doi şi i-a ieşit. La polul opus s-a situat în aprecierea margi