* la această firmă de construcţii administrator unic este chiar tatăl său, Vasile Soare
Adelin Soare, preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului de Fotbal Brăila, a făcut în ultimele luni investiţii serioase pe bursă, achiziţionând titluri de valoare la firma unde tatăl său este administrator unic: SC "Concivia" SA. De altfel, Adelin este şi angajatul acestei firme care până la urmă este principalul sponsor al CF Brăila. Potrivit informărilor Bursei Rasdaq, Soare a cumpărat, de la începutul anului, peste 800 de acţiuni la SC "Concivia" în urma a 4 tranzacţii începând cu jumătatea lunii martie, la un preţ mediu de 5,2 lei/acţiune. Prima tranzacţie a avut loc în data de 17 martie, când fiul directorului general al "Concivia" a cumpărat 35 de acţiuni la un preţ de 4,4 lei/buc. A doua tranzacţie a avut loc în data de 24 martie şi a fost, de altfel, şi cea mai mare ca volum şi valoare: 544 acţiuni la 4,9632 lei/buc, de unde a rezultat un total de aproape 2.700 lei. Şi în luna aprilie Soare a cumpărat acţiuni la firma unde tatăl său este administrator, însă a fost vorba doar despre 15 acţiuni cu un preţ de 5.95 lei/buc. Cea mai recentă achiziţie a avut loc luna trecută, când Soare a mai cumpărat 215 acţiuni "Concivia" cu un preţ unitar de 5,9 lei/buc. Astfel, Adelin Soare deţine în prezent 809 acţiuni, pentru care a achitat în total puţin peste 4.200 lei, reprezentând aproape 0,08% din capitalul firmei administrate de tatăl său.
De menţionat este că acţionarul majoritar al firmei de construcţii "Concivia" este "Bursagrirom", unitate unde preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, deţine un pachet de 102 părţi sociale reprezentând 51% din capitalul social, adică pachetul de control. * la această firmă de construcţii administrator unic este chiar tatăl său, Vasile Soare
Adelin Soare, preşedintele Consiliului de Admin