În avanpremiera campaniei electorale de anul trecut, liderul social-democraţilor, Mircea Geoană, ataca salariile şefilor regiilor naţionale, pe care îi denumea „pisici îngrăşate“. El cerea atunci ceea ce fostul guvern se străduia, electoral, dar fără succes, să şi facă: reducerea şi limitarea salariilor şefilor de regii. La vremea respectivă, m-a distrat folosirea, forţată, a unei celebre expresii americane, „fat cats“ (pisici grase), care se referă însă la sponsorii bogaţi ai partidelor politice, care împrăştie cu bani în căutarea unor favoruri ulterioare.

Nu am naivitatea să cred că reducerea salariilor şefilor regiilor statului ar avea forţa de a contracara efectele crizei economice asupra României. La urma urmelor, deşi pare complicat, statul-acţionar poate reteza dintr-o lovitură toate salariile angajaţilor săi, dacă ar constata că nu şi le permite. E greu de crezut însă că economiile rezultate din această mişcare ar fi suficiente pentru a ieşi din criză. Asta deoarece ecuaţia crizei actuale e mult mai complicată şi are nişte variabile în plus: lipsa banilor, căderea consumului, prăbuşirea exporturilor, încasările sub aşteptări ale bugetului. Lista ingredientelor crizei este lungă şi, din păcate, deschisă. Dar discursul „fat cats“ merită urmărit pentru valoarea sa informativă. Am aflat astfel că şeful regiei Romsilva câştigă 10.000 de euro pe lună, deci 120.000 de euro pe an, iar Fondul Proprietatea e condus de reprezentanţi numiţi de statul gestionar, atenţie, care nu este acţionar, pentru suma de 20.000 de euro pe lună!

Nu poţi să nu te întrebi ce fapte de eficienţă administrativă au justificat un salariu anual de 120.000 de euro pe care-l primeşte şeful Romsilva. Probabil a amenajat pădurile, o fi acoperit cu pomi crestele munţilor sau, pentru a limpezi aerul poluat al Capitalei, o fi sădit copaci în jurul oraşului. Din păcate, nimic din toate