Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt ani de puşcărie, pentru că a bătut şi tâlhărit trei brăilence

Publicat in Vocea Brailei, marți 9 iunie 2009 ·

* Iulian Clapon, individ care mai are patru condamnări în cazier, a lăsat fără cunoştinţă o femeie, după care i-a smuls sacoul, poşeta şi bijuteriile * pe alta a lovit-o şi i-a luat peste 20 de grame bijuterii, inclusiv verigheta, telefonul mobil, actele şi sacoşa cu mâncare * în urmă cu câteva zile, agresorul a fost condamnat

Stabilit fără forme legale în cartierul brăilean Nedelcu P. Chercea, recidivistul Iulian Clapon, în vârstă de 28 de ani, originar din Galaţi, a primit o pedeapsă rezultantă de 8 ani de închisoare, pentru că a tâlhărit trei femei, două dintre acestea fiind mai întâi bătute cu brutalitate. Hotărârea a fost pronunţată în urmă cu câteva zile, la Tribunalul Brăila.

Tâlharul recidivist acţiona cu precădere în locuri ferite, cum ar fi liziera dintre cartierele Islaz şi Progresul, folosită drept scurtătură de către brăilencele din zonă. Pe data de 20 iunie 2005, precizează anchetatorii, în jurul orei 10.00, Iulian Clapon, aflat la pândă în locul cu pricina, a observat-o pe Aurelia P., singură şi s-a hotărât să-i smulgă poşeta. Fără nicio reţinere, agresorul i-a tras femeii un pumn în figură, aceasta pierzându-şi cunoştinţa, apoi i-a smuls lănţişorul de aur de la gât, precum şi poşeta în care se aflau 400 de lei, un telefon mobil, o cruciuliţă, un medalion şi o brăţară, toate din aur. Mai mult, banditul i-a sustras victimei sacoul cu care era îmbrăcată. După atac, femeia a fost transportată la spital, cu diagnosticul "politraumatism prin agresiune, TCC acut cu plagă contuză buză superioară", însă a refuzat internarea. Prejudiciul cauzat a fost de aproape 1.000 de lei. În ziua de 2 septembrie 2007, la prânz, Clapon a mai făcut o victimă, în zona aceleiaşi liziere. Mihaela P. şi-a dat seama că va fi atacată şi a început să fugă. Din nefericire pentru ea, banditul a ajuns-o din urmă, a lovit-o de două ori, trântind-o la pământ, apoi i

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 2 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Au fost identificate genele care determină forma dinţilor

News.ro acum o ora
Variantele genetice care determină forma dinţilor – inclusiv o genă moştenită de la neanderthalieni – au fost identificate de o echipă internaţională de cercetători, condusă de University College London (UCL), din Marea Britanie. Într-un nou articol

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 5 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 2 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 2 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum o ora
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°