A pierdut ocazia să tacă. Sau, dacă tot era obligat să zică ceva, în calitatea lui de cap de listă, afişat până la saturaţie pe toţi stâlpii oraşului, a pierdut ocazia să ia distanţă faţă de un Marian Vanghelie, adevăratul staroste al PSD de azi, dar şi faţă de colegii lui penali, care ar fi în stare să se bage sub pat de frica judecătorului. Ar fi putut, în cel mai bun caz, să dea drumul limbii de lemn cu care face o impresie foarte bună printre ceilalţi colegi ai săi din Parlamentul de la Bruxelles. Dar el nu numai că a vorbit. A şi uneltit nedemn. Adrian Severin, căci despre el e vorba, şi-a găsit tema favorită de campanie în jihadul contra Monicăi Macovei şi apărarea pesediştilor cu probleme la DNA. „Mie mi se pare – spune Severin într-un interviu acordat Jurnalului naţional – că în calitatea ei (Monica Macovei, nota mea) de român comite un act de trădare (…) este o problemă a SRI şi a Parchetului“.

Şi ziarul Ziua din 4 iunie consemnează iritarea lui Severin: „Doamna Macovei face parte din gruparea intelectualilor frustraţi, cu gândire fascistoidă (GDS, asta este, dacă nu ştiaţi gruparea incriminată), care trebuie combătuţi cu fermitate“. Dar care să fie cauza energiei care l-a împins în faţă pe Adrian Severin? H.-R. Patapievici explica într-un reportaj din Evenimentul zilei, din data de 4 iunie:

„Adrian Severin are o bună reputaţie publică. Lumea îl consideră cumpănit, competent, moderat. Pentru că are replică onctuoasă, pare că vorbeşte bine. Pentru că practică politeţea agreabilă, pare un om moderat. Şi pentru că uzează de o sintaxă alambicată, pare competent. În fapt, d-l Severin nu e nici moderat, nici competent, nici bun vorbitor.

Este fanatic, incompetent şi încâlcit. Episodul cu prezenţa inadmisibilă a hidrogenului în apă îi pune în lumină nu doar ignoranţa, ci şi demagogia.

(...) În ignoranţa d-lui Severin stă la pândă mania de a