6 iunie 1954. Ziua când destinele lor s-au unit, când în faţa lui Dumnezeu au jurat să-şi stea alături pe aceeaşi cărare aspră a vieţii, unul lângă celălalt... 6 iunie 2009, o zi în care copiii, nepoţii şi prietenii vin să-i felicite şi să-i îmbrăţişeze. Iar între aceste două date, 55 de ani de căsnicie - nici uşoară, nici grea, nici tristă, nici veselă. Doar fericită.

În cadrul zimţat şi îngălbenit de timp, scrijelit în colţ „Foto Omnia Craiova“, răzbate miros de epoci demult trecute. Parcă plutind în faldurile fine, vaporoase, doamnele îşi netezesc buclele mătăsoase sub tocile de satin cusute de modiste în vremuri mai bune. Alături, domnii îşi potrivesc cravatele asortate la costumele sobre, închise la toţi nasturii. Un semn al fotografului, şi damele ocupă scaunele, picior peste picior, frumoase, elegante şi poate un pic cochete. În spate se aliniază bărbaţii - cel din mijloc fiind şi cel mai distins, mai mândru, mai semeţ. Doi băieţaşi zurlii, în guler dantelat şi cu şosete albe, iau cu asalt podeaua, boţind, ce-i drept, uşor, rochia albă, simplă şi lungă a miresei - atât de delicată, de plăpândă... Un semn şi toată suflarea înţepeneşte în eternitate sub degetul priceput al fotografului. 6 iunie 1954. Ziua când destinele lor s-au unit, când în faţa lui Dumnezeu au jurat să-şi stea alături la bine şi la greu. Când au decis să meargă pe aceeaşi cărare aspră a vieţii, unul lângă celălalt...

Era în iarna lui ‘54...

Proveneau din două familii prigonite de comunism. El, Ioan Mitrănescu, era moşier din tată-n fiu, cu averea închegată de un bunic cojocar, în Urzicuţa. La vârsta bărbăţiei, flăcăul moştenea deja pământuri întinse, ferme, iazuri, herghelii şi livezi cum nu mai erau altele prin jur. Absolvise Liceul Industrial, Specializarea mecanică, urmând să-şi pună în practică priceperea acasă, la moşie. Ea, Cristina Ciupag, era una din