Ai putea spune că viaţa fostului învăţător Mihaese a fost, vorba cântecului, doar o „vânare de vânt“. De mic a visat să scrie, să picteze, să îi ajute pe oamenii printre care trăieşte. Acum, la 77 de ani, după toate câte a pătimit, zice cu tot glasul, cu tot sufl etul, că s-ar întoarce din nou în Feldru, acolo unde s-a simţit cel mai fericit Nicolae Aurel Ioan Mihaese s-a născut în comuna Salva, într-o familie de învăţători. Şi mama, şi tata, şi bunicii au fost dascăli. „Sunt a şasea viţă de dascăl şi sunt mândru de lucrul acesta. Din nefericire, niciunul dintre cei trei copii ai mei nu mi-au urmat profesia, dar sunt fericit că, vreme de 40 de ani, am putut să fac una din cele mai frumoase meserii, să-i învăţ pe copii”,ne spune fostul învăţător, cu  lacrimi în ochi.

 Nu a regretat niciodată alegerile pe care le-a făcut în viaţă

Fostul dascăl are o poveste de viaţă, în care se vorbeşte despre cât de mare poate fi dorul de locul unde te-ai născut. S-a născut în comuna Salva. Şapte copii, doi părinţi şi un sat. Tot satul era doar al lor. Ne spune că a avut o copilărie fericită şi că s-a simţi foarte liber. Mama era învăţătoare, tatăl, director de şcoală. „Ţin minte şi acum armonia din casă, care s-a risipit imediat, după moartea tatălui şi moartea a doi fraţi. Am mai rămas cinci copii şi o mamă, care trebuia să fi e şi tată. A reuşit acest lucru, deoarece avea o încăpăţânare pe care n-a priceput-o nimeni”, ne povesteşte fostul învăţător. A făcut primele patru clase în satul natal. Au învăţat bine toţi cei cinci copii. Erau suflete tari,

care nu dădeau îndărăt. La fel era şi el, Nicolae, soiul acela de copil răzvrătit. Îi plăcea să recite versuri şi să se joace cu imaginaţia, încă de la vârsta de patru ani. Nu se revolta, nu îi invidia pe copiii care aveau toate la îndemână toate miracolele materiale şi fi nanciare, doar îşi mai între