Un suspect de furturi din buzunare pe tramvaie depistat în zona Piaţa Maria a fost reţinut de poliţişti comunitari.
Poliţiştii comunitari din patrula auto au prins pe strada Gheorghe Doja o persoană suspectă de comiterea de furturi din buzunare pe mijloacele de transport în comun.
Ei au fost sesizaţi de un călător care rămas fără portofel, în tramvaiul 8, în zona Piaţa Maria. „Un individ a blocat uşa pentru a-i îngreuna coborârea din mijlocul de transport, iar un altul i-ar fi sustras portofelul din buzunarul de la spate, de la pantoloni”, a spus Dana Galbenu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara.
Imediat, agenţii împreună cu victima, care putea să-i identifice, au pornit în căutarea celor doi. Unul dintre aceştia a fost recunoscut în zona respectivă de către păgubit şi reţinut de poliţiştii comunitari.
Suspectul, Remus Ioan, are 35 de ani, din Timişoara, chiar în zona în care îşi „desfăşura activitatea”.
Barbatul a fost predat la Poliţia Municipiului pentru continuarea cercetărilor în acest caz şi pentru a fi identificată şi cealaltă persoană care a participat la comiterea faptei.