La finele lunii iunie, în urmă cu 30 de ani, era pusă în funcţiune prima instalaţie de pe platforma rafinăriei Petromidia. Aproape 200 din angajaţii de astăzi au fost martorii „genezei“. Pentru ei, rafinăria Petromidia este cea de-a doua familie. La malul mării, lângă Năvodari, sute de muncitori şi ingineri aşteptau minunea pentru care au muncit aproape 6.000 de oameni timp de patru ani: pornirea primei instalaţii din combinatul petrochimic Năvodari, care avea să se numească mai târziu rafinăria Petromidia. Momentul însemna, pentru mulţi dintre ei, prima întâlnire cu aurul negru.
Era ora patru după-amiaza. Ca să ajungă la instalaţie, petrolul era pompat prin conducte, iar şuieratul care se auzea îi făcea pe toţi să stea cu sufletul la gură. „Unul dintre colegii mei ţinea mâna la ţeavă. Prima dată a venit apă, apoi, în sfârşit, ceva negru. A ridicat mâinile în aer şi a strigat: «Ăsta e ţiţeiul!»“, îşi aminteşte Ionel Caraenache, operator chimist, unul dintre cei care s-au dedicat Petromidiei de peste 30 de ani.
„Soarta m-a dus acolo“
Avea 19 ani când a fost martorul acestui eveniment şi se consideră cel mai norocos, pentru că, spre deosebire de colegii săi, a primit atunci un adevărat botez al ţiţeiului. „Eram puşi să urmărim petrolul, fiecare la postul său. Instalaţia a început să se umple. Nu aveam staţii pentru comunicare şi urlam unii la alţii. Eu eram la un robinet, pe care, la un moment dat, trebuia să-l închid, dar am făcut-o prea târziu şi m-am ales cu un duş negru“, povesteşte el râzând.Caraenache vine dintr-o familie de pescari din Deltă, de pe braţul Sfântu Gheorghe. Primul contact cu lumea petrolului l-a avut la Ploieşti, unde un unchi l-a luat să urmeze şcoala profesională.
„A fost prima dată când am mers cu trenul. Lângă Ploieşti, trecând pe lângă rafinăria de la Brazi, am văzut nişte flăcări ieş
