În ultima etapă a campionatului, „Poli” Timişoara va juca la Braşov, disputa fiind şi un duel între antrenori din noul val. Cei doi s-au înfruntat doar o dată, în finala Cupei României de acum doi ani, unde câştig de cauză a avut Răzvan Lucescu. Diferenţa de vârstă dintre cei doi antrenori este de ceva mai mult de patru ani, Lucescu Jr. fiind născut în 1969, în timp ce Valentin Velcea s-a născut în 1973. Ţinând cont de această diferenţă de vârstă, carierele celor doi au fost remarcabil de similare. Amândoi au fost jucători buni pentru prima divizie autohtonă, însă fără a impresiona în mod deosebit.
În 2003, Răzvan Lucescu activa pentru prima oară ca antrenor principal la echipa pe care o va părăsi după acest meci, FC Braşov. În 2007, patru ani mai târziu, Vali Velcea a fost „principal” la Poli. Acum, tânărul tehnician timişorean este în postura în care Răzvan Lucescu s-a aflat acum patru sezoane, când a câştigat Cupa României cu Rapid şi apoi a ajuns în sferturile Cupei UEFA.
Cei doi antrenori s-au întâlnit o singură dată ca adversari, în finala Cupei României din 2007, câştigată de Rapid chiar la Timişoara, în 2007. „ Finala de acum doi ani o am în memorie, nu mai trebuie s-o vizionez. A trecut mult timp de atunci, iar tot ceea ce s-a greşit atunci am încercat să corectez de-alungul timpului. Sper să nu se mai repete acele greşeli ”, a spus Valentin Velcea despre disputa de acum doi ani.
Nu se teme de selecţioner
Velcea a preluat echipa din mers, cu şanse mari la câştigarea unui trofeu la finalul sezonului. Deşi jucătorii sunt obosiţi, după un an încărcat, tehnicianul este mulţumit de comportamentul elevilor săi. „ Jucătorii sunt concentraţi, cunosc importanţa acestor jocuri. Mi-e destul de uşor să îi motivez şi să-i mobilizez, pentru că deosebita importanţă a acestor două meciuri nu lasă loc de comentarii