Dan Poinar a îndrăgit armata pentru tot ce a oferit ţării şi oamenilor. Cu cultul responsabilităţii în sânge acum elaborează proiecte de dezvoltarea judeţului.

Alegerea carierei militare a fost normală pentru Dan Poinar. A crescut în apropierea cazărmilor. „Îi urmăream prin gard pe soldaţi la instrucţie. Mi-au plăcut ordinea, disciplina, determinarea, camaraderia pe care le vedeam între ei”, povesteşte nostalgic Dan Poinar. Concurenţa la liceele militare era cea mai dură în anii ‘70-‘80, dar a acceptat provocarea. În timpul liceului a optat pentru antiaeriană, o armă foarte tehnică. „Învăţasem cu tata să fac aero-modele, la Palatul Pionerilor. Am fost de câteva ori campion naţional la rachete, în timpul gimnaziului”, povesteşte el. În liceu, iar apoi în facultate la Braşov, a ajuns să cunoască această armă foarte bine. S-a îndopat cu electronică şi radiolocaţie. După absolvire a fost repartizat la cea mai nou înfiinţată unitate militară din Bucureşti, la care a început şi primul din cele peste treizeci cursuri de perfecţionare la care a participat. După aproape doi ani, a ajuns din nou la Oradea, la Divizionul 58 din Regimentul 21 mecanizat.

Armată şi presă

După 1990, a devenit ofiţer de relaţii cu presa la Comandamentul Brigăzii 11 Mecanizată Carei. A fost o perioadă interesantă şi provocatoare. „Am avut parte de câteva cursuri cu specialişti din Statele Unite, Marea Britanie şi Bucureşti, iar asta m-a ajutat să înţeleg ce vrea presa şi cum să le ofer informaţii. De dragul presei mi-am luat telefon mobil, că doar învăţasem că trebuie să fiu disponibil la orice oră din zi sau din noapte”, spune el zâmbind. Iar presa orădeană l-a luat în serios, sunându-l uneori la ore imposibile. Pentru a face armata vizibilă, a provocat şi organizat o serie de evenimente, ajutând jurnaliştii şi publicul să îşi schimbe măcar o parte din prejudecăţile d