Patru hoţi care au spart ieri o maşină, în amiaza mare, într-o parcare de la capătul staţiunii Mamaia, au fost prinşi de poliţişti la Delfinariu. Ei au încercat să calce cu maşina un poliţist şi s-au oprit din cursa nebunească abia după ce unul din gloanţele urmăritorilor a atins autoturismul. Jaful s-a petrecut luni, la ora 15.00, într-o parcare de lângă Ultima Playa. Deşi la câţiva metri distanţă zeci de muncitori lucrau la construirea unei terase, cei patru hoţi au oprit maşina, o Dacie Logan roşie CT 44 MAF, lângă cea a victimei şi au spart geamul mic din portiera stângă spate.
Pentru că maşina Mazda 6 cu numere de leasing era prevăzută cu închidere centralizată, hoţii nu au putut deschide portiera, aşa că au spart un al doilea geam după care au pătruns în interior. Au deblocat bancheta rabatabilă a maşinii şi au furat o poşetă din piele de culoare neagră şi o geantă în care se afla o cameră profesională de luat vederi.
În momentul în care au încercat să se facă nevăzuţi, cei patru hoţi au atras atenţia unui bucureştean, patronul terasei în construcţie. Sfidând orice risc, omul a plecat în urmărirea lor.
Hoţii şi-au continuat cursa nebunească prin staţiunea Mamaia şi urmăriţi îndeaproape au încercat să-şi piardă urma pe străzile din oraş. Numai că între timp urmăritorul a anunţat poliţia astfel că la intersecţia Soveja - Alexandru Lăpuşneanu, maşina era aşteptată de un poliţist care a tras în aer pentru a-i opri. Hoţii nu s-au speriat, ba mai mult au încercat să treacă peste el cu maşina.
„Dacă nu se ferea poliţistul, acolo rămânea“, a declarat sub protecţia anonimatului un martor care a văzut cum hoţii au aruncat din maşină pe geamul pasagerului cele două genţi de culoare neagră, după care şi-au continuat drumul.
După două focuri de armă trase de poliţişti în aer, un glonte a atins bara din spa