Organizatorii Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” propun cinci zile de festival cu 25 dintre cele mai bune proiecţii din ultimii doi ani, prezentate sau premiate la cele mai importante festivaluri de gen din lume: Cannes, Berlin, Moscova, Strasbourg sau New Orleans. La doar două zile de la închiderea festivalului Internaţional de Teatru, Sibiul va fi din nou gazda unui eveniment de amploare, dedicat iubitorilor de filme bune. Şi asta pentru că, începând de mâine până duminică, aici va poposi Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”, aflat la a opta ediţie naţională şi la cea de-a treia la nivel local. „Sperăm să avem parte de o vreme favorabilă, pentru a atrage cât mai mulţi iubitori de filme la cele 25 de producţii care vor fi prezentate. La Cluj am avut puţin de suferit din cauza ploii, însă chiar şi aşa, festivalul s-a bucurat de un succes foarte mare. Cei care vor veni vor plec, cu siguranţă, încântaţi de ceea ce vor vedea”, ne-a spus Vlad Velcu, managerul proiectului.
Proiecţii în trei spaţii
Anul acesta, organizatorii au schimbat locaţiile pentru proiecţiile care vor fi prezentate, acestea urmând să aibă loc în curtea Colegiului Naţional Samuel von Brukenthal, la Teatrul de vară din Parcul Tineretului şi la Centrul Cultural Habitus, de la subsolul Bisericii Romano-Catolice. „Proiecţiile din curtea liceului şi cele din parc vor avea loc simultan, în fiecare seară de la ora 22.00. Am considerat că sunt două locaţii potrivite pentru acest proiect, iar teatrul de vară din Parcul Tineretului pare a fi un spaţiu perfect pentru aceste proiecţii, pe care dorim să îl inaugurăm cu această ocazie şi să îl transformăm într-un cinematograf în aer liber”, ne-a mai spus Vlad Velcu. Deschiderea oficilă va avea loc mâine seară, la ora 21.30, în curtea Liceului Brukenthal şi va fi urmată de proiecţia filmului JCVD, produs în 2008 şi pr