Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meşterii populari se plâng că nu sunt protejaţi de lege

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 · ·

Ei susţin că piaţa e invadată de kitschuri şi nu se ia nicio măsură Mulţi meşteri populari vâlceni susţin că abia îşi duc zilele de azi pe mâine. Munca nu le este recunoscută, nu beneficiază de nicio protecţie socială şi nu sunt apărate drepturile de proprietate asupra obiectelor de artizanat realizate. Meşter în prelucrarea lemnului, Ene Vasile, din Râmnicu Vâlcea, un om cu peste 45 de ani de experienţă, ne-a spus: „Eu, în ultimii patru ani de zile, ori pe unde am umblat, am încercat să atrag atenţia asupra acestui aspect. Am vorbit cu directorul Centrului Naţional, am încercat să pun problema în asociaţiile meşterilor populari. Din păcate, aceste asociaţii înfiinţate la Craiova, Sibiu, Oradea sau Iaşi nu au dovedit că ne apără interesele. Noi, ca meşteri populari, nu existăm, iar la Camera de Comerţ şi Industrie, în nomenclatorul meseriilor, artiştii populari sunt prinşi printre zidari, hingheri şi alte asemenea meserii care numai înrudite cu a noastră nu sunt. Până şi în Republica Moldova există o lege completă de acest gen, pe când în România, trimiterile se fac la legi de prin 1990, când existau cooperativele meşteşugăreşti, iar producţia se făcea pe bandă rulantă, aşa cum cerea partidul“, spune meşterul.

Eugen Pătru este unul dintre cei mai buni olari din Vâlcea, singurul continuator al tradiţiei ceramicii albe de Vlădeşti.

„Mai nou, cei mai buni olari sunt chinezii“

Omul lucrează împreună cu soţia în atelierul de acasă şi spune despre toate creaţiile sale că sunt originale, iar cei fără idei le copiază. „Vine chinezul la expoziţie, face poza şi a doua zi ne trezim cu obiecte asemănătoare în angro la Bucureşti. E incredibil! Am ajuns să constat că, mai nou, cei mai buni olari sunt chinezii“, spune, cu ironie, meşterul popular. Pătru mai afirmă că statul nu a reuşit până în prezent decât să adune taxe de la creatorii de artă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°